Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trotuar dublu pentru pietoni, pe Victoriei

Publicat in Adevarul, luni 25 iulie 2011 ·

Spaţiul destinat pietonilor pe Calea Victoriei, de la intersecţia cu Bulevardul Regina Elisabeta şi până la Splaiul Unirii, a fost lărgit peste o bandă de mers a şoferilor. Lucrările sunt făcute pentru a facilita accesul în Centrul istoric şi reprezintă prima fază din transformarea, în viitor, a întregului bulevard rutier într-unul pietonal.

De la intersecţia Căii Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta, mai precis de lângă Cercul Militar, trotuarul destinat pietonilor se lăţeşte generos, ocupând o bandă de mers din cele trei destinate şoferilor. Noua graniţă este delimitată ferm de o bordură nouă şi de câteva balize.

Pietonii, circumspecţi, merg însă tot pe vechiul trotuar, împiedicaţi şi de şanţurile care s-au format între cele două borduri. "Încă nu se poate circula pe tot trotuarul, pentru că sunt gropi şi băltoace, însă este bine că s-a gândit cineva şi la pietoni, să nu ne mai îngrămădim pe jumătate de metru ca până acum", a spus ieri Cristina Ion, studentă care obişnuieşte să-şi petreacă timpul liber la terasele din Centrul vechi. În continuare, noua bordură şerpuieşte furând bucăţi mai late sau mai înguste din carosabil până înspre cheiul Dâmboviţei.

Li se ia şoferilor o bandă de mers

"Această lucrare are în primul rând scopul de a facilita accesul pietonilor în Centrul istoric, de a creea o legătură cu acesta şi din punct de vedere estetic. Ne gândim dacă vom folosi piatra cubică sau granitul pentru realizarea trotuarului. În unele porţiuni acesta era foarte îngust, iar oamenii trebuiau să se strecoare unul pe lângă altul", a explicat Mădălin Dumitru, directorul Direcţiei de Infrastructură din Primăria Capitalei. De asemenea, directorul îşi doreşte ca astfel să dispară maşinile parcate pe câte o bandă de mers şi să-i încurajeze pe bucureşteni să vină pe jos în Centrul istoric.

În al doilea rând, lucrările pe această porţiune su

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°