Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Vremea trece, nu te-ntreabă”

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 11 martie 2013 ·

Gabi Baston şi Remus Bogdan, cunoscuţi în lumea muzicii braşovene de mai bine de 20 de ani ca „Gabi şi Remus” (formaţia „Transilvania”), şi-au lansat noul lor album, „Vremea trece, nu te-ntreabă”, alături de colegii lor de trupă mai noi, Radu şi Loredana, dar şi de un număr impresionant de fani. Albumul conţine 12 melodii, create de membrii formaţiei, iar la realizarea sa artiştii au lucrat mai bine de un an. „După 20 de ani de prietenie, am reuşit să scoatem un nou album, care sperăm să fie pe gustul tuturor ascultătorilor noştri”, a spus Gabi Baston.

De-a lungul anilor, formaţia şi-a însuşit un repertoriu variat pentru a putea satisface toate cerinţele şi exigenţele ascultătorilor. Astfel, formaţia cântă de la folclor, muzică de petrecere până la muzică uşoară românească şi internaţională, vals sau tango. „Succesul lor stă în puterea talentului, dar şi în perseverenţă, seriozitate şi multă muncă. Albumul de faţă exprimă bucuria de a cânta, îndemnând orice ascultător, oriunde s-ar afla, la veselie şi voie bună”, a precizat realizatorul de emisiuni cultural-artistice Silvana Enache.

Referitor la titlul albumului, artiştii au destăinuit că au ales acest nume, în primul rând, pentru că au vrut să le readucă aminte ascultătorilor că timpul nu poate fi cumpărat şi că trebuie să fie mândri de ce lasă în urma lor. „Am creat aceste piese din suflet, sunt atât piese mai lente, de suflet, cât şi cântece de petrecere care sperăm să meargă la inimile tuturor celor care vor asculta albumul”, a completat Remus.

Albumul, produs de Casa de Discuri „Libris” Braşov poate fi achiziţionat de la Librăria „Şt. O. Iosif” şi va fi găsit şi la ediţia din acest an a Târgului Internaţional de Carte şi Muzică, ce se va desfăşura între 21 şi 24 martie la Braşov Bussines Center. Gabi Baston şi Remus Bogdan, cunoscuţi în lumea muzicii braşovene de mai bine de 20 de ani ca „Ga

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 2 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 4 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 5 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 6 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 7 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Vremea

București
acum

12°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

16°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°