Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La masa cu "King Arthur"

Publicat in Romania Libera, vineri 29 iunie 2007 ·

Municipiul Petrosani nu straluceste la capitoul restaurante, orasul fiind cucerit definitv de terase, in detrimental localurilor cu pretentii. Totusi, unul se desprinde de marea masa si se remarca atat prin amenajare, cat si prin meniul oferit. Este vorba despre Restaurantul Medieval, situat chiar in centrul municipiului Petrosani. O cladire imbracata complet in piatra, pe care troneaza un "M" inca de la intrare si un interior in care predomina lemnul. De fapt, in cazul acestui restaurant, intai a fost amenajat exteriorul si abia apoi a venit ideea privind specificul acestei locatii, dupa cum povesteste unul dintre coproprietari, Florin Ionescu: "Am imbracat prima data restaurantul complet in piatra si abia apoi ne-a venit ideea de medieval". Restaurantul ofera bucate traditionale, insa clientii sunt atrasi de specialitatile casei. Platoul King Arthur, frigaruile medievale sau cotletul Matei Corvin te intorc cu gandul in istorie si parca altfel te simti cand iei masa cu regele in fata. Chiar daca regele este doar un platou pe care sunt aranjate frumos cotlet de porc, ceafa, piept de pui, ciuperci sau castraveti. Doar vinul se serveste la sticla, desi te-ai fi asteptat sa vina in cani de lemn, ca la Curtea Regelui Arthur, dar nu ingaduie legile Uniunii Europene. Preturile nu sunt chiar mici, insa nici atat de mari cum te-ai astepta initial, iar portiile sunt mari, astfel ca in cele din urma se compenseaza. Punctul forte al "Medievalului" il constituie, in principal, calitatea serviciilor si meniul cu specific medieval. Punctul slab l-a constituit, imediat dupa deschiderea acestuia, timpul mare de asteptare pana sa soseasca mancarea comandata, insa pana la urma s-a rezolvat si aceasta deficienta. "Nu mai avem probleme de acest gen, dar pana la urma este restaurant, nu fast-food", mai spune Florin Ionescu. Scaune si mese negre, pereti ornamentati in lemn si un exte

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iran: Echipele de căutare şi salvare au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului lui Raisi. "Niciun semn de viaţă", anunţă televiziunea de stat

News.ro acum 27 minute
Echipele de căutare şi salvare ale Semilunii Roşii au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului în care se afla preşedintele Ebrahim Raisi, informează Al Jazeera. Televiiunea de stat a menţionat că nu este "niciun semn de viaţă" la locul prăbuşiri. UP

UPDATE - Aterizarea forţată a elicopterului lui Ebrahim Raisi: Informaţii contradictorii cu privire la găsirea aparatului de zbor. La bord se afla şi ministrul de externe. Turcia trimite echipe de căutare

News.ro acum 8 ore
Elicopterul în care se afla preşedintele iranian Ebrahim Raisi, precum şi ministrul iranian de externe, Hossein Amirabdollahian, a aterizat forţat duminică, în apropiere de graniţa cu Azerbaidjanul. La câteva ore după incident, televiziunea de stat

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum 7 ore
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Preşedintele Argentinei declanşează un scandal în Spania după ce Javier Milei a numit-o "coruptă" pe soţia premierului Sanchez

HotNews acum 23 minute
Guvernul socialist spaniol l-a chemat duminică pentru consultări pe ambasadorul său de la Buenos Aires, după ce preşedintele argentinian Javier Milei a făcut comentarii critice la adresa soţiei premierului Pedro Sanchez cu ocazia unei reuniuni a ext

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 10 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 10 ore
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 10 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 12 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Vremea

București
acum

12°
lun.

12°/23°
mar.

15°/25°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°
Iasi
acum

12°
lun.

12°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/24°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

14°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

14°/18°
Timisoara
acum

15°
lun.

15°/22°
mar.

13°/25°
mie.

14°/23°
joi

12°/21°