Începe campania pentru alegerile locale, se intensifică lupta politică, pentru că nici alegerile generale nu sînt foarte departe, iar ceea ce ne-am obişnuit să numim "presa română" ia poziţie pe baricade. Mai bine zis, îşi consolidează poziţiile, încarcă armele şi aşteaptă ordinele de deschidere a focului, pentru că pe baricade se află oricum, în orice moment. Principalele noastre cotidiene continuă să formeze o presă "de campanie", mereu în luptă cu politicienii şi arogîndu-şi un rol de directivă politică. Într-un studiu din cartea sa Colosul cu picioare de lut (Editura Polirom, 1999), Peter Gross a demonstrat că presa nu a influenţat mai deloc rezultatele alegerilor din 1996, în ciuda ideii comune că Emil Constantinescu şi CDR au ajuns la putere (şi) pentru că au avut ziarele de partea lor. Probabil că nici de această dată cotidienele centrale (ale căror tiraje cumulate sînt departe de a atinge măcar un milion de exemplare) nu vor influenţa votul, în primul rînd pentru că ele sînt citite de oameni care au opţiunile politice deja formate. Ziarele vor avea însă un rol în stabilirea agendei politicienilor: toate dezvăluirile, polemicile, scandalurile se vor desfăşura prin intermediul presei, iar cel dintîi gînd al politicianului român atunci cînd face o declaraţie este cum va fi ea preluată de presă. Aşa încît o bună parte din otrava acestei veri ne va fi oferită, în numele dreptului la corecta informare a opiniei publice, de ziariştii-servanţi ai artileriei politice. Există aici o perfidă dependenţă a mass-media de lumea politică: deşi, la nivel retoric, se declară alături de cetăţenii oropsiţi, ziarele nu reuşesc să impună subiectele de pe agenda opiniei publice, ci de cele mai multe ori transmit (ori manipulează) subiectele vehiculate de politicieni. În concubinaj cu posturile TV (pentru că diriguitorii ziarelor sînt şi abonaţi la talk-show-urile politice),