Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Predescu: Măsurile lui Cameron îi vizează pe toţi europenii, Londra asigură că nu face discriminări

Publicat in Mediafax, miercuri 27 noiembrie 2013 ·

Intenţia lui David Cameron de a restricţiona accesul la sistemul de beneficii sociale îi vizează pe toţi europenii, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, care avertizează că CE va declanşa un infringement dacă Londra încalcă legislaţia UE privind piaţa muncii.

Reacţia oficialului român vizează un articol publicat în Financial Times de premierul David Cameron, care cere noi reguli, mai restrictive, privind accesul pe piaţa muncii şi înăsprirea condiţiilor privind acordarea beneficiilor sociale acordate de Londra cetăţenilor europeni.

Articolul semnat de David Cameron în Financial Times, referitor la măsurile preconizate de acesta privind accesarea sistemul social britanic de către cetăţenii europeni apare "într-un anumit context specific din Marea Britanie ca răspuns la anumite îngrijorări care ar viza, printre altele, şi ridicarea restricţiilor pe piaţa muncii din Marea Britanie pentru cetăţenii români şi bulgari, începând cu 1 ianuarie 2014", a declarat Brânduşa Predescu.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe a apreciat că intervenţia premierului britanic confirmă, la cel mai înalt nivel, "angajamentul Marii Britanii faţă de principiul fundamental al UE privind libera circulaţie, poziţie susţinută constant şi de România". "Totodată, remarcăm faptul că este recunoscută contribuţia deosebit de valoroasă adusă economiei şi societăţii britanice de către cetăţenii din alte state UE care lucrează onest în Marea Britanie", a mai spus Brânduşa Predescu.

Potrivit purtătorului de cuvânt, "măsurile la care se face referire în articol vizează cetăţenii tuturor statelor UE care ar tinde să acceseze sistemele sociale din Marea Britanie fără a fi îndreptăţiţi". În acelaşi timp, referirea la instituirea "unor măsuri tranzitorii" faţă de liberalizarea pieţei muncii vizează "exclusiv viito

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 31 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum o ora
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 28 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum 52 minute
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°