Se părea că, după debarcarea lui Tăriceanu, liberalii o apucaseră pe o pantă de recuperare a popularităţii şi încrederii pierdute în vârtejul incoerenţei şi lăcomiei guvernării de unii singuri. Crin Antonescu s-a lansat chiar într-o campanie agresivă ce are în obiectiv calificarea în turul 2 al prezidenţialelor din toamnă, în dauna lui Geoană.

Critica acidă a guvernării actuale atingea atât obiectivul erodării încrederii lui Băsescu, cât şi pe acela al discreditării „colaboraţionistului” Geoană, susţinătorul din umbră a liberalilor, în ultima fază a guvernării, şi aliat cu tot cu bagaje al inamicului istoric.

Liberalii şi-au pus mari speranţe în scrutinul pentru Parlamentul European. Le-a dat curaj, în primul rând, scorul neaşteptat de la legislative, unde au obţinut cel mai mare procent din istoria partidului. Se părea că fenomenul erodării la guvernare i-a ocolit pe Tăriceanu&Co care au ieşit cu mai mult decât instraseră. Iată, însă, că inerţia electorală are un ciclu ceva mai lung decât credeam noi. În primul rând, pentru că efectele crizei nu s-au făcut simţite decât teoretic la momentul alegerilor, iar dezvăluirile incendiare despre jaful şi risipa liberală nu avuseseră timp să aibă ecoul cuvenit. Sporul liberal s-a înfruptat din zestrea partidelor - surori extrase din FSN-ul istoric şi din poziţiile lăsate libere de eşecul peremist - probabil fenomenul cel mai spectaculos al uninominalului de tristă amintire.

Şi, iată acum, bomba: în loc de 20 - 22%, cât estimaseră cu optimism sfătuitorii din umbră ai partidului, liberalii s-au trezit cu mai puţin de jumătate din cât au adunat membrii Coaliţiei, individual. Şi în loc de vreo 10 locuri, în hemiciclul de la Strasbourg şi Bruxelles, doar cinci! Este de înţeles dezamăgirea lui Crin Antonescu, care îşi începe mandatul cu un eşec care poate da apă la moară răspopiţilor de la Congres, şi în special