Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Menajaţi pentru Pandurii » Petrolul va aborda cu rezervele returul cu Vikingur

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 25 iulie 2013 ·

Contra va avea doar 6 jucători pe bancă la deplasarea din Feroe şi va "arunca" pe teren mai mulţi fotbalişti care de obicei nu prind primul "11"

Victoria lejeră de pe "Ilie Oană", 3-0, din tur, l-a mulţumit pe tehnicianul "lupilor", care a decis să nu forţeze în revanşa cu Vikingur, în condiţiile în care luni vor primi vizita celor de la Pandurii. Primul om odihnit de Cosmin Contra este portarul Peterson Pecanha, care nici nu a făcut deplasarea în Feroe, în locul său urmînd să intre Bornescu. Alţi titulari obişnuiţi, precum Grozav, Hoban, Guilherme sau Teixeira, vor rămîne pe bancă, ei urmînd să fie substituiţi de fotbalişti cu puţine minute în acest sezon, precum Manasse, Grecu, Romario sau Morar.

Pe lista celor ce nu au făcut deplasarea se află şi nou-veniţii Benga, Camara sau Dore, care nu au drept de joc, dar şi jucătorii cu "probleme": Cristescu şi Adrian Cristea, care şi-au reziliat contractele, Bokila, care nu s-a prezentat la echipă, şi Alcenat, convocat la "naţionala" din Haiti.

Derby-ul dintre Petrolul şi Pandurii va avea loc luni, pe "Ilie Oană", de la ora 20:45.

"Cred că este mai grea deplasarea decît meciul în sine. Sperăm să nu se întîmple nimic rău şi să ne întoarcem cu bine la Ploieşti"

Geraldo Alves, fundaş Petrolul

1,98 e cota oferită de Stanleybet pentru o victorie la o diferenţă de minimum două goluri a Petrolului

Contra va avea doar 6 jucători pe bancă la deplasarea din Feroe şi va "arunca" pe teren mai mulţi fotbalişti care de obicei nu prind primul "11"

Victoria lejeră de pe "Ilie Oană", 3-0, din tur, l-a mulţumit pe tehnicianul "lupilor", care a decis să nu forţeze în revanşa cu Vikingur, în condiţiile în care luni vor primi vizita celor de la Pandurii. Primul om odihnit de Cosmin Contra este portarul Peterson Pecanha, care nici nu a făcut d

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 31 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 21 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

UPDATE - Ministrul italian al apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. Dacă trupele ruseşti ar ocupa Kievul, acest lucru ar duce "inevitabil la o ciocnire cu alte ţări", avertizează Guido Crosetto

News.ro acum o ora
Ministrul italian al apărării, Guido Crosetto, a declarat într-un interviu publicat luni de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diplomatică cu

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 27 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 2 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°