Femeile din Venezuela nu se mai tem că vor fi jefuite de bani sau de geantă, pentru că hoţii din oraşul Maracaibo au ochit o comoară mai neobişnuită: părul acestora.
Potrivit „Daily Mail”, hoţii atacă pe neaşteptate, imobilizează victima pentru a-i tăia coada. Părul este vândut ulterior pe stradă, pentru suma de 500 de dolari. Într-un final, acesta ajunge în saloanele de coafură unde este folosit pentru extensii.
Potrivit unei surse locale, Informe 21, gaşca de răufăcători, cunoscuţi drept pirahna, atacă la colţuri de stradă, unde şi acţionează.
Tâlharii filează, în special, femeile cu părul lung şi drept, fiind cel mai cerut la saloanele de coafură. Aceştia forţează victima să-şi prindă părul într-o coadă, pentru a le fi mai uşor să o taie. Este o afacere profitabilă: saloanele de coafură pot cere până la 500 de dolari pentru a transforma extensiile în părul altcuiva.
Stilistul venezuelan Jhonatan Morales a explicat că afacerea cu extensii de păr este în creştere, cererea pentru acestea a crescut cu 30%. Salonul acestuia refuză să cumpere păr de la oamenii care vând pe stradă, pentru că nu se cunoaşte apartenenţa.
Eveling de Rosales, primarul din Maracaibo, a recunoscut că există o adevărată problemă în acest sens, motiv pentru care a mărit securitatea în oraş.
Rata criminalităţii din Venezuela a crescut în ultimii ani. Un studiu publicat recent arăta că Caracas, capitala ţării, este cel de-al treilea cel mai violent oraş din lume.