Două persoane, soţ şi soţie, sunt cercetate de poliţiştii din Timişoara după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, au aruncat mai multe obiecte, între care şi un ghiveci cu flori, într-o autospecială a Poliţiei care îl urmărise pe ginerele lor, ce refuzase să oprească maşina la semnalele agenţilor.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Emil Andrei, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că poliţiştii Secţiei 5 din Timişoara au încercat, în noaptea de marţi spre miercuri, să oprească un şofer, însă acesta a fugit, oamenii legii pornind în urmărirea sa.
Potrivit sursei citate, după o urmărire de câţiva kilometri pe străzile din Timişoara, poliţiştii au reuşit să blocheze autoturismul, la intersecţia străzilor Iuliu Maniu şi Tinereţii, şi l-au imobilizat pe şofer, un tânăr de 28 ani, din Timişoara.
În acel moment, o femeie a aruncat de la etajul al doilea al unui imobil din zonă un ghiveci de flori înspre autospeciala Poliţiei, spărgându-i parbrizul.
Conform poliţiştilor care au participat la acţiune, în incident a fost implicat şi soţul femeii - cei doi fiind socrii şoferului - care a aruncat şi el cu diverse obiecte către agenţi.
În urma incidentului, poliţiştii au stabilit că tânărul conducea un autoturism cu numere provizorii expirate şi nu avea permis de conducere.
Şoferul şi socrii săi au fost duşi la sediul Poliţiei, unde li s-au întocmit dosare penale.
Şoferul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind acuzat de conducerea unui autoturism cu numere provizorii expirate, fără a poseda permis de conducere şi refuzul de a opri la semnalele agenţilor de Poliţie.
Celelalte două persoane sunt acuzate de distrugere şi sunt cercetate în stare de libertate. (Mediafax)
Două persoane, soţ şi soţie, sunt cercetate de poliţiştii din Timişoara după ce, în noaptea de marţi spre miercuri, au aruncat ma