Internaţionalul român n-a mai jucat niciun minut de aproape trei luni la echipa sa de club, WBA.
Gabi Tamaş începuse cu dreptul cel de-al doilea său sezon din Premier League. A fost titular pentru West Bromwich Albion în primele patru partide şi părea de neclintit din angrenajul conceput de antrenorul Roy Hodgson.
Situaţa s-a schimbat însă radical la 11 septembrie, într-o partidă cu Norwich City. În al treilea minut de prelungire, la o fază de atac a gazdelor, care erau conduse cu 1-0, românul l-a lovit cu cotul pe James Vaughan, provocându-i o rană deschisă. Arbitrul n-a observat incidentul şi a lăsat jocul să continue, însă după ultimul fluier s-a declanşat scandalul. Managerul lui Norwich a acuzat gestul lui Tamaş, solicitând intervenţia Comisiei de Disciplină. James Vaughan, jucătorul lovit cu cotul de Tamaş
Suspendat trei etape
Pe baza probei video şi a certificatului medical a lui Vaughan, care confirma că acesta a avut nevoie de intervenţia unui chirurg plastician pentru a-i reface dantura, internaţionalul român (57 de selecţii la naţională) a fost suspendat trei etape. Decizia pedepsirii lui a coincis cu începutul unui coşmar care nu s-a terminat nici acum.
De la meciul cu Norwich, Tamaş n-a mai prins nici măcar un minut în tricoul lui WBA. El a revenit imediat după accidentare în lot, ca rezervă, însă după 1 octombrie a dispărut complet din vederile antrenorului său, rămânând regulat în afara foii de arbitraj. Iniţial s-a spus că la mijloc a fost şi o accidentare, cu care s-a pricopsit la echipa naţională, unde în octombrie a jucat cu Belarus şi Albania, dar timpul a trecut şi de mai bine de două luni Gabi Tamaş e doar teoretic în lotul englezilor.
Situaţia fotbalistului de 28 de ani, unul dintre preferaţii lui Victor Piţurcă la echipa naţională, îi îngrijorează şi pe cei din stafful selecţionerului. Secundul Eugen