ŞPAGA de la BAC 2013. Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Sorin Sava, a dezvăluit că instituţia sa a înaintat rapoarte către Ministerul Public, Ministerul Educaţiei şi către Guvern cu informaţii despre fraudarea examenelor. Sursa: LIBERTATEA
Anchetele fraudelor din învăţământul românesc, care au început să „curgă” pe bandă rulantă, în mai multe judeţe din ţară, au „în spate” o vastă operaţiune anti-corupţie declanşată de Serviciului Român de Informaţii (SRI), la nivel naţional. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Sorin Sava, a dezvăluit marţi seara, la Realitatea TV, că SRI a informat Ministerul Educaţiei, Ministrul Public, dar şi pe premierul României despre existenţa unor indicii clare de corupţie în unităţi de învăţământ, înainte de declanşarea operaţiunii de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”. „Atunci când apar vulnerabilităţi ce pot determina anumite disfuncţii majore în anumite domenii de interes pentru segmente largi de populaţie, printre care, aici, mă refer şi la domeniul educaţiei, SRI are obligaţia de a informa factorii abilitaţi”, a spus oficialul SRI.
Sorin Sava a mai spus, răspunzând unei întrebări a moderatorului, că SRI a prezentat „factorilor abilitaţi” rapoarte cu privire la situaţii din România privitoare la Bacalaureatul 2013.
„SRI are obligaţia să informeze autorităţile”
„La nivelul instituţiei noastre e important să prevenim şi să combatem anumite vulnerabilităţi, care sunt asociate actelor de corupţie ce riscă să altereze calitatea şi dezvoltarea învăţământului. SRI, prin acţiunile specifice, culege şi verifică informaţii care ne permit să identificăm anumite forme de manifestare ale fenomenului corupţiei, care pot determina disfuncţii majore în domenii de interes pentru segmente largi de populaţie. Am avut o colaborare inclusiv cu beneficiarii desemnaţi de lege cu atribuţii pe linia învăţământului. SRI