Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul de hedging al lui John Paulson a pierdut 10 miliarde de dolari în 2011

Publicat in Adevarul, miercuri 29 februarie 2012 ·

În pofida acestor pierderi, Paulson, care a câștigat miliarde de dolari pariind contra pieței imobiliare americane în 2007, rămâne al treilea cel mai profitabil manager de fonduri de hedging din istorie, după Bridgewater și Quantum.

„Performanța noastră în 2011 a fost inacceptabilă”, a declarat Paulson în cadrul unei scrisori către clienți trimise luna aceasta. „Am avut o prea mare expunere pe piețele de capital și nu am avut suficientă protecție pentru a diminua efectele volatilității pieței. Cu toate acestea, credem că 2011 va rămâne doar o aberație în cadrul performanței noastre pe termen lung”, se arată în scrisoarea citată de agenția de știri Bloomberg.

Află ce crede John Paulson despre viitorul Greciei și al zonei euro

Citește mai mult despre jocurile murdare care au loc pe Wall Street

Ascensiunea Pure Alpha

Cea mai bună performanță pe 2011 a fost a fondului de hedging Pure Alpha, condus de Ray Dalio, care a înregistrat profituri de 13,8 miliarde de dolari pentru investitorii săi. Pure Alpha, care aparține Bridgewater Associates LP, a produs câștiguri de 35,8 miliarde de dolari pentru clienți de la fondarea acestuia în 1975, conform informațiilor publicate de LHC, o firmă deținută de Edmond de Rothschild Group. Pierderile suferite pe 2011 au redus câștigurile totale ale fondului lui Paulson la 22,6 miliarde de la fondarea acestuia în 1994, conform LHC.

Citește care sunt învățăturile celor mai „grei” investitori din lume pe Forbes.ro

Bridgewater deține active în valoare de 120 de miliarde de dolari și folosește o strategie macro în încercarea de a profita de pe urma tendințelor economice. Fondul a plasat pariuri diversificate în 2011 după ce a prezis o reorientare a investitorilor către active mai sigure, precum bonurile de trezorerie și obligațiunile germane, fapt care i-a permis să înregistreze câștiguri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 22 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°