Magistratii Curtii de Apel Bucuresti sustin ca exista probe care atesta ca liderul conservator Dan Voiculescu a fost colaborator al fostei politii politice comuniste, pe vremea cand acesta era economist la Intreprinderea de Comert Exterior Vitrocim. In plus, informatiile furnizate sub numele conspirativ "Felix" au fost de natura a aduce atingere drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor, informeaza Agerpres.
Curtea de Apel Bucuresti a dat publicitatii miercuri motivele pentru care judecatorii au decis ca Dan Voiculescu a colaborat cu fosta Securitate.
Magistratii considera ca nota semnata de Dan Voiculescu sub numele "Felix", datata 29.12.1977, ce face referire la cetateanul austriac de origine romana L.G., justifica stabilirea calitatii de colaborator al fostei politii politice comuniste.
Potrivit CNSAS, nota semnata de Dan Voiculescu avea urmatorul continut: "'Din discutiile purtate cu L.G. in perioada 1972-1977, retinem preocuparea acestuia de defaimare a politicii noastre, cat si a metodelor comerciale folosite in relatiile internationale. In cadrul acestor preocupari, L.G. practica atacuri vehemente deschise cat si tangente. Mai mult decat atat, in anumite situatii, L.G. da solutii originale pentru rezolvarea unor aspecte care dupa opinia dansului nu sunt corecte. Semnalam de asemenea tendinta lui L.G. de a atrage spiritual si material anumiti cetateni romani la fuga din tara sau luarea de pozitie revolutionara fata de legile tarii noastre. In prezent, L.G. lucreaza ca intermediar la exportul nostru de geamuri, bitum, materiale izolatoare prin Forexim".
In schimb, magistratii de la Curtea de Apel au stabilit ca informatiile furnizate de Dan Voiculescu in 1970, pe cand era translator de limba germana al echipei de hochei pe gheata a Norvegiei, locotenentului M.P. de la Securitate, nu pot fi incadrate ca a