Tânărul de 28 de ani care a furat un autoturism şi apoi l-a accidentat a fost arestat preventiv pentru 15 zile. Procurorii au reţinut în sarcina sa săvârşirea infracţiunii de furt calificat, conducerea unui autovehicul fără permis şi părăsirea locului accidentului.
Constantin Dobrescu (28 de ani) a fost prezentat în această dimineaţă Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Bărbatul, aflat sub influenţa alcoolului, a furat o maşină parcată în cartierul Slobozia şi plecat la drum, deşi nu avea permis de conducere. După ce a intrat cu autoturismul într-un pom, l-a abandonat în satul Tălpăşeşti, dar, în grabă, şi-a uitat portofelul cu buletinul în maşină. În urma audierilor hoţul a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 15 zile.
Sfaturi pentru posesorii de autoturisme
• Nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului.
• Nu lăsaţi autoturismul descuiat sau cu cheile în contact chiar dacă îl părăsiţi pentru câteva momente.
• Nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi, obiecte de îmbrăcăminte sau alte lucruri care ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate.
• Nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii deoarece, în cazul furtului autoturismului riscaţi să nu fiţi despăgubiţi de societăţile de asigurări chiar dacă aveţi asigurare CASCO.
• Închideţi complet geamurile chiar dacă părăsiţi autoturismul pentru scurt timp.
• Dacă aţi pierdut ori v-au fost furate cheile autoturismului, schimbaţi de urgenţă sistemul de închidere. Acelaşi lucru vi-l recomandăm şi la cumpărarea unui autoturism.
• Sistemele tehnice de alarmă şi siguranţă antifurt sunt o piedică în calea infractorilor. Dacă aveţi posibilitate este recomandat să monta