O garsonieră din Săcele a fost mistuită de flăcări, iar proprietara locuinţei a fost la un pas să ardă de vie. Toate acestea din cauza unei lumânări uitată aprinsă. Sâmbătă seara, femeia, în vârstă de 25 de ani, a aprins o lumânare pentru a se ruga. Apoi tânăra a lăsat lumânarea aprinsă şi s-a dus până la baie. În doar câteva minute, casa a fost cuprinsă de flăcări după ce lumânarea s-a răsturnat. Focul a cuprins patul şi un dulap din apropiere. Disperată, tânăra a început să ţipe după ajutor, însă vecinii, deşi au încercat să o salveze, nu s-au putut apropia de garsoniera în flăcări din cauza fumului foarte gros. „Am auzit că ţipa după ajutor, dar nu am putut intra pentru că era foarte mult fum şi nu puteam nici măcar să respirăm”, a povestit unul dintre vecinii femeii.
Pompierii, care s-au deplasat imediat la faţa locului, au reuşit să o salveze pe femeie şi să împiedice flăcările să se extindă la locuinţele învecinate. „Incendiul a izbucnit de la o lumânare. Proprietara garsonierei şi-a făcut rugăciunea de seară, a lăsat lumânarea nesupravegheată, iar când s-a întors a constatat că i-a luat foc patul şi un dulap”, a declarat unul dintre reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov. Garsoniera tinerei nu a fost însă singura afectată de foc. Flăcările au topit izolaţia ţevilor de apă, astfel că acestea s-au spart şi au inundat alte trei locuinţe din bloc. Imediat, reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari au oprit apa şi căldura în imobil. Valoarea totală a pagubelor nu a fost deocamdată estimată, însă este de ordinul zecilor de mii de lei. O garsonieră din Săcele a fost mistuită de flăcări, iar proprietara locuinţei a fost la un pas să ardă de vie. Toate acestea din cauza unei lumânări uitată aprinsă. Sâmbătă seara, femeia, în vârstă de 25 de ani, a aprins o lumânare pentru a se ruga. Apoi tânăra a lăsat lumânarea aprinsă şi s-a dus până l