Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri seară, la Iaşi, că este de datoria sa să discute cu opoziţia pentru revenirea acesteia în Parlament, iar un astfel de dialog va avea loc săptămâna viitoare, în condiţiile în care vor urma proiecte legislastive importante care au nevoie de dezbatere, potrivit Mediafax.
"E o datorie a premierului de a discuta cu opoziţia. Sunt dispus să fac aşa ceva. Mi se pare normal într-o democraţie ca jumătatea goală a sălii Parlamentului să fie ocupată, cu atât mai mult cu cât vor urma proiecte legislative foarte serioase care au nevoie de dezbatere", a declarat premierul Ungureanu.
El a spus că dezbaterile din Parlament asupra proiectelor legislative importante interesează întrega ţară, iar opoziţia ar trebui să nu piardă ocazia să participe la discuţiile respective.
"Avem nevoie de vocea critică şi de ochi care să citească din perspectiva partidelor din care fac parte textele pe care le supunem spre aprobare. Nu sunt doar avocatul unui asemenea dialog, ci e important ca el să se şi producă", a afirmat premierul Ungureanu.
El a mai spus că discuţiile cu reprezentanţii opoziţiei vor avea loc cel mai probabil săptămâna viitoare, fără a preciza însă ziua în care acestea se vor desfăşura.
În cursul serii de vineri, premierul Mihai Răzvan Ungureanu participă, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, la o întâlnire cu oameni de afaceri locali, după care va merge la primărie, la recepţia organizată de municipalitate şi Consiliul Judeţean cu prilejul prezenţiei membrilor Guvernului la Iaşi.
Biroul Permanent al PDL a discutat despre o invitaţie pe care premierul Mihai Răzvan Ungureanu o va trimite partidelor din opoziţie cu scopul organizării unei întâlniri, probabil săptămâna viitoare, la care să participe şi preşedintele PDL, Emil Boc.
"S-a discutat la nivelul BPN că va exista o invitaţie d