Un tânăr din Australia a fost nevoit să-şi scoată toţi dinţii din cauza consumului exagerat de băuturi carbogazoase, scrie adelaidenow.com.
William Kennewell (25 de ani) obişnuia să bea între şase şi opt litri de cola pe zi, ignorând avertizările dentiştilor.
"Mi-au spus că o persoană normală are în jur de 23 de dinţi. Eu mai aveam 13 şi au trebuit să mi-i scoată pe toţi", spune Kennewell, care acum poartă proteze dentare.
Sursa foto addelaidenow.com
Australianul povesteşte că totul a început deoarece nu îi plăcea apa şi, lucrând la un hotel, avea acces nelimitat la cola. "Dinţii mei se degradau într-un ritm foarte rapid, mă simţeam rău, dar acum cu protezele mă simt mult mai bine", spune Kennewell.
Cercetătorii australieni susţin că băuturile carbogazoase ar trebui să aibă pe etichetă avertizări despre riscurile la care se expun cei care le consumă. De altfel, un studiu efectuat în Australia arată că 56% dintre copiii între 3 şi 16 ani consumă cel puţin un suc dulce pe zi.
Un tânăr din Australia a fost nevoit să-şi scoată toţi dinţii din cauza consumului exagerat de băuturi carbogazoase, scrie adelaidenow.com.
William Kennewell (25 de ani) obişnuia să bea între şase şi opt litri de cola pe zi, ignorând avertizările dentiştilor.
"Mi-au spus că o persoană normală are în jur de 23 de dinţi. Eu mai aveam 13 şi au trebuit să mi-i scoată pe toţi", spune Kennewell, care acum poartă proteze dentare.
Sursa foto addelaidenow.com
Australianul povesteşte că totul a început deoarece nu îi plăcea apa şi, lucrând la un hotel, avea acces nelimitat la cola. "Dinţii mei se degradau într-un ritm foarte rapid, mă simţeam rău, dar acum cu protezele mă simt mult mai bine", spune Kennewell.
Cercetătorii australieni susţin că băuturile carbogazoase ar trebui să aibă pe etichetă avertizări despre riscurile l