Riscurile la care sunt expuşi copiii, chiar şi în mediul intrauterin, atunci când un adult fumează sunt lucruri deja ştiute, dar un studiu recent arată că părinţii care au acest viciu sunt mai neglijenţi, spre deosebire de cei care nu sunt dependenţi de tutun.
Cercetarea publicată de cotidianul britanic Daily Mail arată că părinţii care fumează şi-au hrănit copiii mai rar, spre deosebire de cei care nu au acest viciu. Mai mult, datele cercetării mai arată că părinţii fumători au diminuat lista cu cadouri pentru Crăciun şi au cumpărat copiilor haine mai puţine.
Studiul, care a analizat obiceiurile fumătorilor, mai arată că persoanele care au acest viciu au tendinţa de a fura bani, de a solicita credite de la bancă şi chiar de a cere bani străinilor atunci când nu mai dispun de finanţe. Toate acestea numai ca să îşi întreţină viciu.
Cercetarea mai sus menţionată a fost realizată de compania farmaceutică Pfizer şi a presupus chestionarea unui grup de 6. 271 de fumători cu privire la modul în care îşi gestionează finanţele. Rezultatele arată că 60% dintre respondenţi nu dau mai mult de 9.2 euro pe un pachet de ţigări, în timp ce doar 1% dintre persoanele implicate în cercetare, respectiv 31 de voluntari, au spus că sunt dispuse să dea chiar şi peste 46 de euro pe un pachet de ţigări.
Datele mai arată şi un lucru extrem de îngrijorător şi anume faptul că părinţii au tendinţa de a renunţa la a le cumpăra ceva copiilor lor pentru a avea bani să îşi cumpere ţigări. Astfel, 20% dintre respondenţi au recunoscut că au renunţat să le cumpere copiilor haine sau încălţăminte, iar cu banii economisiţi şi-au cumpărat produse din tutun. În plus, 17% dintre adulţii fumători au menţionat că au reducs porţia de mâncare şi de băutură a copiilor, în timp ce 35% dintre participanţi au renunţat la micile atenţii pentru copii, iar 20% dintre părinţi au redus con