Procesele staliniste acţionau asupra fiecărui individ, avertizandu-l cu putere de exemplu-simbol: oricat de sus te-ai afla şi orice merite ai fi avut, dacă te abaţi cu ceva de la dogma şi disciplina partidului vei păţi ca şi "aceia". Adică pedepsiţi pentru "sabotaj", "complot", "trădare", "naţionalism", etichete de "crime" care pot fi lipite oricand pe nu se ştie bine ce vorbe ori fapte, cărora după război li s-au adăugat "cosmopolitismul" şi "sionismul". In 1956, cand denunţase "crimele trecutului", fidel principiului că "partidul are totdeauna dreptate", Hruşciov a pus intreg răul in seama lui Stalin şi Beria. Din dorinţa conservării puterii şi "paranoiei" defunctului fuseseră ataţia oameni ucişi. Temele "cultului personalităţii" şi "luptei pentru putere" au proliferat in toate ţările lagărului comunist, starnind furtuni in paharele de apă ale "reabilitărilor" victimelor locale. in absenţa documentelor de arhivă şi a interesului pentru structurile de profunzime ale actului de decizie politică in "epoca stalinistă", istoricii le-au preluat, reconstruind , ca şi in "cazul Pătrăşcanu" , baza explicativă pe temeiul declaraţiilor lui Hruşciov. In realitate, procesele politice staliniste sunt manipulări care asigură combustia sistemului. Geneza unei erezii cu mii de victime apărea uneori dintr-o pură intamplare, alteori din ceea ce-ar fi socotit cotidian profesional. Nu le-ar fi trecut niciodată prin minte actorilor (victime şi, deopotrivă, majorităţii anchetatorilor) in ce iţe mărunte , cateodată la ani ori mii de kilometri distanţă , li se-ncalcise soarta! Cu atat mai puţin intuiau "spectatorii" culisele piesei!
Cine să bănuiască, la moartea lui Jdanov, ce "bombă" cu detonare intarziată e doctoriţa cardiolog Lidia Feodosievna Timaşuk, cardiolog la direcţia medicală a Kremlinului? In 1952, dintr-o dată Timaşuk a devenit nume de eroină, laureată a Ordinului "