Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pascal Bruckner a vorbit la Bucureşti despre iubire, infidelitate, romi şi atentatele din Norvegia

Publicat in Romania Libera, miercuri 27 iulie 2011 ·

Pascal Bruckner a fost întâmpinat miercuri la Bucureşti de peste o sută de cititori, care s-au înghesuit în librăria Cărtureşti pentru a asista la lansarea cărţii sale "Paradoxul iubirii" şi a-i pune întrebări despre iubire şi infidelitate, dar şi despre romii din Franţa şi atentatele din Norvegia, scrie Mediafax.

Pascal Bruckner a fost primit ca o adevărată vedetă internaţională, ceainăria Cărtureşti - unde era programat să aibă loc lansarea - dovedindu-se neîncăpătoare, coada de oameni întinzându-se până la intrarea în librărie. Cei mai mulţi dintre cititori aveau volumele lui Bruckner, pentru a primi autografe de la scriitorul francez. Stocul de volume "Paradoxul iubirii" s-a dovedit astfel insuficient, iar organizatorii a trebuit să-l suplimenteze.

Lansarea a fost mutată la mansarda librăriei Cărtureşti şi mulţimea cititorilor a asistat cu stoicism, în căldură, la evenimentul care a început în jurul orei 18.30, cu o jumătate de oră întârziere.

Pe lângă scriitor, la lansare au mai luat cuvântul regizoarea Chris Simion, cea care pune în scenă "Paradoxul iubirii", criticul literar Dan-Silviu Boerescu şi directorul editorial al editurii Trei, Magdalena Mărculescu.

În cadrul evenimentului, Pascal Bruckner a prezentat cea mai recentă carte a sa - "Paradoxul iubirii", ce are ca temă evoluţia iubirii, şi a răspuns la întrebările cititorilor.

Cele mai multe întrebări s-au axat de altfel pe tema cărţii, relaţia de cuplu, fidelitatea şi infidelitatea, viitorul căsniciei, dar au existat şi curiozităţi privind părerea autorului despre chestiuni ca romii din Franţa sau atentatele din Norvegia.

Scriitorul a apreciat că în ziua de astăzi, în condiţiile emancipării din anii 60, occidentalii cunosc o sacralizare a iubirii şi o desacralizare a căsniciei. În cartea sa, Bruckner spune că analizează consecinţele revoluţiei sentimentale care a avut lo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea cutremur în România, în câteva ore. Zona în care s-a simțit cel mai puternic

Ziare.com acum o ora
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului anunță că un nou cutremur slab cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni dimineaţa, 27 mai, la ora 7:16, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Seismul a avut loc la adâncimea de 127,1

Poliţiştii fac zeci de percheziţii în dosare de evaziune fiscală şi spălarea banilor

Mediafax acum 45 minute
„Astăzi, 27 mai 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, coordonează o amplă operaţiune de com

VIDEO Papua Noua Guinee: 2.000 de oameni au fost îngropați de vii de o alunecare de teren

HotNews acum o ora
Peste 2.000 de persoane au fost îngropate de vii de o alunecare masivă de pământ în Papua Noua Guinee săptămâna trecută, a anunțat luni centrul național pentru dezastre, în condițiile în care terenul periculos și dificultatea de a aduce ajutoare la

Zece morţi şi 39 de răniţi într-o coliziune pe o autostradă din sudul Turciei

News.ro acum 42 minute
Zece persoane au murit şi 39 au fost rănite duminică în sudul Turciei, după ce un autobuz interurban s-a ciocnit cu alte trei vehicule pe o autostradă principală, a anunţat ministrul de interne Ali Yerlikaya, relatează agenţia Anadolu. Autobuzul, ca

Zeci de medicamente neconforme în România. Comisia Europeană cere suspendarea autorizației de comercializare LISTĂ

Ziare.com acum 2 ore
Comisia Europeană a solicitat, vineri, statelor membre să suspende autorizaţia de comercializare pentru o listă de medicamente generice testate de compania indiană Synapse Labs, din cauza dovezilor insuficiente cu privire la fiabilitatea datelor de

Arabia Saudită intenţionează să vândă acţiuni ale producătorului de petrol Aramco, cel mai devreme în iunie – surse

News.ro acum o ora
Arabia Saudită plănuieşte o vânzare de acţiuni de mai multe miliarde de dolari ale gigantului energetic Aramco, cel mai devreme în iunie, în ceea ce ar fi una dintre cele mai mari tranzacţii de acţiuni din regiune, au declarat două persoane care au

Iranul intenţionează să crească producţia de petrol la 4 milioane de barili pe zi, potrivit agenţiei de presă Tasnim

News.ro acum 2 ore
Iranul a aprobat un plan de creştere a producţiei de petrol la patru milioane de barili pe zi, a relatat duminică agenţia de presă a ţării Tasnim, fără a furniza un interval de timp, transmite Reuters. ”Un consiliu economic condus de preşedintele in

Excelență și inovație în tehnologie, centrate pe o echipă excepțională: MHP – A Porsche Company, de 10 ani în România

Wall-Street.ro acum o ora
MHP – A Porsche Company și-a deschis subsidiara din România în 2014, la Cluj-Napoca, centrul efervescent al IT-ului românesc. A crescut constant și sustenabil, de la an la an, având întotdeauna în centru principiul excelenței. Aniversarea de 10 ani

Elon Musk plănuieşte construirea unui supercomputer xAI, potrivit The Information

News.ro acum 4 ore
Omul de afaceri american Elon Musk le-a spus recent investitorilor că startupul său de inteligenţă artificială xAI intenţionează să construiască un supercomputer care să alimenteze următoarea versiune a chatbotului său AI Grok, potrivit The Informat

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 3 ore
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

17°
lun.

10°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

17°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

20°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°