Colecţia de artă a lui Hitler a fost descoperită de Jiri Kuchar, un istoric ceh, într-o mănăstire din oraşul Doskany din Cehia, potrivit Realitatea.net.
Printre operele de artă se numără şi un tablou de dimensiuni foarte mari, Amintiri de la Stalingrad, în care sunt reprezentaţi soldaţi germani adăpostindu-se într-o tranşee, scrie The Telegraph. Se crede că această pictură era una dintre preferatele lui Hitler.
La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, Hitler a dat ordin ca picturile să fie ascunse într-o mănăstire din Boemia de sud. Ele au dispărut şi nu se ştie cum au ajuns în mănăstirea din Doskany.
Valoarea colecţiei este 1,7 milioane de dolari. Kuchar a declarat că înainte de momentul dispariţiei, colecţia era formată din 16 picturi, ceea ce înseamnă că rămân încă 9 tablouri nedescoperite.