Cancerul de colon ar putea fi cauzat mai degrabă de o deficienţă hormonală decât de factori genetici, potrivit unor cercetători americani.
O echipă de la Kimmel Cancer Centre din Philadelphia a descoperit că un receptor proteic, care este sensibil la hormonii guanilin şi uroguanilin, poate suprima formarea tumorilor. Pentru studiu, cercetătorii au examinat pe şoareci efectul lipsei acestui receptor.
Farmacologul Scott Waldman a constatat că această deficienţă „se reflectă atât în apariţia unor tumori mai mari, cât şi a unui număr mai mare de astfel de formaţiuni în intestinul gros al animalelor.
Specialistul susţine că această descoperire „converteşte” cancerul de colon dintr-o boală genetică, într-una de insuficienţă hormonală. (L.S.)