Grecia si-a gestionat foarte rau finantele publice in ultimul deceniu, incluzand aici si tentative de ascundere a deficitelor prin folosirea "contabilitatii creative", a unor derivative (ceea ce a amplificat o mare problema de credibilitate). Dar judecarea chestiunii grecesti in izolare este, in opinia mea, o eroare, intrucat efectele de contagiune sunt foarte puternice. In plus, criza financiara scoate in evidenta suboptimalitatea Uniunii Monetare (UM).

Grecia are un sector public hipertrofiat si foarte ineficient. Este deci spatiu de reducere a cheltuielilor. Pe de alta parte, nu vor putea fi evitate cresteri de impozite (TVA, accize la combustibil etc.). Norii unei crize fiscale ce ameninta intreaga Europa fac ca amanarea unor corectii de fond la bugetul public sa aiba un cost in crestere rapida. Grecia are nevoie de sprijin din partea celorlalte tari membre din UM, data fiind reactia pietelor in pofida masurilor anuntate de guvernul de la Atena. Acest sprijin este necesar tinand cont de prima de risc pe care pietele o ataseaza obligatiunilor grecesti (circa 350 de puncte de baza fata de bunt-urile germane), putand lua forma unor garantii si a cumpararii de obligatiuni grecesti de catre institutii financiare din UM. Totodata, in ajutorul Greciei ar fi si o prelungire de catre Banca Centrala Europeana a programului de oferire de lichiditate ieftina in schimbul unei game variate de colaterale (care sa includa si obligatiuni grecesti). Daca sprijinul acordat Greciei se face concomitent cu adoptarea de catre aceasta tara a unor masuri serioase de asanare a finantelor publice, nu putem vorbi despre un "bail-out" (salvare de la faliment), care este interzisa de prevederile constituirii UM.

Propunerea ca UE sa emita obligatiuni proprii si cu fondurile obtinute sa se intervina in caz de nevoie este interesanta, dar nu poate avea aplicabilitate imediata. Dac