Cadrele medicale de la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean „Mavromati“ nu au avut nicio clipă liberă de Sărbători.
„Au fost momente când nici nu mai aveam pe unde să ne mişcăm. Holurile şi camerele de consultaţii erau arhipline. Am lucrat la foc continuu“, a declarat Marcel Gheorghiu, asistent şef în UPU.
În cele trei zile de Crăciun, aproape 500 de botoşăneni au ajuns la spital, majoritatea dintre ei fiind victime ale unor altercaţii pe fondul consumului excesiv de alcool. „Mergeam spre casă şi am avut un conflict verbal cu un grup de tineri. Unul dintre ei m-a lovit cu o sticlă în cap şi a pornit bătaia. Am ajuns la spital pentru că aveam tăieturi pe faţă“, a mărturisit Bogdan Ichim.
Prima zi de Crăciun, nefastă
Peste jumătate dintre pacienţii internaţi în zilele de Crăciun la „Mavromati“ au fost aduşi cu salvarea. „Niciunul dintre noi nu are concediu în această perioadă. Până şi concediile medicale, care nu suportă amânare, nu au fost luate în calcul. Ne aşteptăm ca şi în zilele următoare să avem foarte mulţi pacienţi“, a adăugat asistentul medical Marcel Gheorghiu de la „Mavromati“.
Cea mai aglomeraţă zi a fost sâmbătă, când la Urgenţe au ajuns 170 de persoane, dintre acestea 120 fiind transportate de ambulanţe.