Politicienii germani au reacţionat cu furie la o afirmaţie a premierului italian, Mario Monti, care sugera că Angela Merkel se lasă prea mult controlată de Bundestag.
Premierul italian, Mario Monti, a cărui ţară are nevoie de ajutorul UE, deoarece costurile împrumuturilor italiene tind să atingă cote nesustenabile, a declarat, într-un interviu pentru revista germană „Der Spiegel", că puterea de decizie a Bundestagului privind măsurile anticriză luate de UE riscă „dezintegrarea proiectului European". Politicienii germani au reacţionat prompt. „Trebuie să-i spunem clar domnului Monti că noi, germanii, nu vom renunţa la democraţie pentru a plăti datoriile italienilor", a declarat Alexander Dobrindt, secretar-general al Uniunii Creştin-Sociale din Bavaria.
Preşedintele Bundestagului, Norbert Lammert, a spus că integritatea Parlamentului german nu poate fi subordonată fluctuaţiilor pieţei. Liderii Partidului Liber-Democrat au declarat că liderul neales al Italiei se joacă cu focul politic pentru a ocoli legitimitatea democratică.
Mario Monti susţine activarea fondului de salvare al zonei euro (Facilitatea Europeană de Salvare Financiară) pentru cumpărarea de obligaţiuni emise de Spania şi Italia, dacă acestea vor solicita. El îl are de partea sa pe preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi. Cancelarul german, Angela Merkel, şi ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, susţin această acţiune, dar revolta din interiorul coaliţiei politice aflată la putere la Berlin ameninţă să ia amploare. Relaţiile dintre Germania şi Italia sunt cele mai proaste din perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Cotidianul „Il Giornale" a publicat pe prima pagină o fotografie a cancelarului Angela Merkel sub titlul „Al Patrulea Reich".
Cresc sentimentele antieuropene
„Tonul dezbaterii a devenit periculos. Trebuie să avem grij