Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tatăl şi avocatul lui Edward Snowden îl compară cu un mare patriot american: "Îi îndemnaţi pe americani să facă faţă pericolului tot mai mare al tiraniei şi unui Guvern fără opoziţie"

Publicat in Mediafax, miercuri 3 iulie 2013 ·

Tatăl lui Edward Snowden, Lon Snowden, şi avocatul acestuia în Statele Unite i-au scris marţi un mesaj deschis în care îl compară pe fostul consultant american cu un ilustru patriot din timpul Războiului de Independenţă american, Paul Revere.

"Eu, subsemnatul Bruce Fein, scriu acest mesaj în colaborare cu tatăl dumneavoastră, ca răspuns la declaraţia pe care aţi publicat-o ieri (lundi) la Moscova", îi scrie avocatul, un susţinător al drepturilor constituţionale şi fost membru al administraţiei lui Ronald Reagan.

"Thomas Paine, vocea revoluţiei americane, spunea că un patriot îşi salvează ţara de Guvernul său", a adăugat Fein către Edward Snowden .

"Dumneavoastră sunteţi un Paul Revere al epocii contemporane, care îi îndeamnă pe americani să facă faţă pericolului tot mai mare al tiraniei şi unui Guvern fără opoziţie", a afirmat el solemn.

În aprilie 1775, Paul Revere i-a avertizat pe liderii revoluţionari americani din Massachusetts despre sosirea iminentă a trupelor britanice. Istoria despre călătoria sa nocturnă a intrat în istorie şi l-a transformat pe Revere într-un erou popular.

Bruce Fein şi Lon Snowden au menţionat, de asemenea, "minciunile extraordinare" ale lui James Clapper, şef al serviciilor americane de informaţii, în timpul unei audieri in Senatul SUA. "Americanilor le rămâne să decidă cine este un mare patriot, dumneavoastră sau Clapper", susţin ei în mesaj.

"Noi vă încurajăm să continuaţi schimburile regulate de idei şi gânduri privind metodele necesare pentru a îmbunătăţi cultura politică americană de astăzi, care lasă mult de dorit. Acesta este minimul necesar pentru a aduce un omagiu faţă de Valley Forge, Cemetery Ridge, Omaha Beach şi alte locuri de mare sarificiu", au adăugat semnatarii scrisorii deschise, cu referire la cele mai celebre locuri de bătălii din istoria militară a Statelor Unite.

Lon (nu

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°