Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Franţuzul, naţionalist valah

Publicat in Romania Literara, vineri 17 septembrie 2010 ·

De un secol si mai bine, din anul 1901, Vlaicu-Vodă se bucură de reputaţia celei mai reuşite drame istorice româneşti în versuri. Această poziţie nu i-a fost disputată pînă astăzi de nici o altă piesă, aşa încît Vlaicu-Vodăs-a instalat, parcă prin forţa lucrurilor, sub regimul excepţiei. Analiza textului fortifică ideea de neobişnuit - la nivelul autorului (al unei singure scrieri notabile) şi la acela al dramei istorice româneşti, considerate în evoluţia ei.

Atipică prin formula literară adoptată, Vlaicu-Vodă rămîne atipică şi prin biografia scriitorului. Francez prin sânge şi prin educaţie (tatăl său, medicul Carol Davila, venise în România de curînd), francez prin primele sale încercări literare (nesemnificative), ca şi prin aderenţa iniţială la modernismul macedonskian (de sorginte tot franceză), Al. Davila execută o tardivă şi surprinzătoare separare de latura sa paternă, pentru a-şi revendica zgomotos latura maternă (mama lui aparţinea unei vechi familii de mari boieri munteni). Raţiunea acestei volte-face nu e clară nici pînă astăzi, deşi putem invoca oricînd un complex oedipian de cîştigare a personalităţii prin renegarea spectaculoasă a supraeu-lui; consecinţele acestei renegări a Franţei vor fi însă durabile. Macedonskianul din tinereţe adoptă ulterior o ideologie naţionalistă cu accente extremiste şi devine, la maturitate, un gînditor mai apropiat de „Sămănătorul" decît de revistele simboliste. Dedicaţia aşezată de el în fruntea dramei, text pompos şi liricoid, este oferită memoriei mamei sale şi valorează cît un manifest ideologic.

În ciuda revoltei anti-paterne şi a trecerii manifeste de la modernism la neaoşism, formaţia franceză iniţială s-a dovedit decisivă. Vlaicu-Vodă nu reprezintă altceva decît adaptarea la cultura noastră a spiritului tragediei clasice franceze din secolul al XVII-lea, încercarea de a construi cu mat

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum 3 ore
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum 3 ore
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 3 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 5 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 2 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 6 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Şef al Poliţiei de Frontieră Galaţi, implicat într-un scandal sexual în care apare o adolescentă

Mediafax acum 9 ore
Ancheta a început după descoperirea unei conversaţii între adolescenta de 14 ani, din judeţul Brăila, şi şeful Poliţiei de Frontieră Galaţi, susţin surse apropiate anchetei. „Referitor la informaţiile apărute în spaţiul public cu privire la un facto

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

11°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°
mie.

15°/22°