Planul presedintelui american, Barack Obama, pentru infiintarea de locuri de munca, in valoare de 447 de miliarde de dolari, a condus la si mai multa divizare in randul membrilor Congresului american.
Republicanul Eric Cantor, care a fost unul din principalii oponenti ai lui Obama in lupta privind ridicarea plafonului de indatorare, de aceasta data si-a aratat intentia de a colabora, relateaza CNN.
"Am auzit multe in discursul presedintelui si cred ca putem face unele lucruri foarte rapid", a precizat acesta.
Colegii sai din Senat, insa, si-au exprimat clar intentia de a se impotrivi planului. "A tinut un discurs ca pentru alegeri. Cred ca senatorii se asteptau ca presedintele sa incerce alta cale, sa vorbeasca efectiv despre cresterea numarului de locuri de munca", a spus un senator.
Multi democrati din Congres au cerut Casei Albe sa ia masuri decisive si actiuni indraznete pentru stimularea cresterii economice.
Desi, in timpul discursului, Obama a cerut Congresului sa voteze legea, nu exista, inca, nici o propunere legislativa concreta. De altfel, multi republicani au declarat ca vor astepta sa vada planul concret, in scris, inainte de a hotari daca vor sustine intiativa lui Obama sau nu.
Una din propunerile cheie ale presedintelui, de a extinde o reducere de taxe si impozite pentru anagajati si a implementa una si pentru angajatori, deja cauzezeaza certuri intre republicani. Cantor a precizat ca sustine aceasta propunere, dar ca si-ar dori sa aiba un caracter permanent.
Pe de alta parte, republicanul Pete Sessions a spus ca este o "idee oribila", deoarece ar afecta bugetele pentru asigurarile sociale.
Planul lui Obama trebuie votat de Congres, iar acest lucru s-ar putea intampla, potrivit unor politicieni, candva la sfarsitul lunii noiembrie.
Planul pr