Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofertele pentru parcarea din Poiană se deschid pe 4 aprilie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 21 martie 2013 ·

Primăria Braşov a lansat prin Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru amenajarea parcării supraterane cu 434 de locuri, dar şi a terminalului de transport, din Poiana Mică, la jumătatea lunii februarie. Lucrarea, finanţată cu fonduri europene, a fost estimată la suma de 24,47 milioane de lei, iar constructorul va fi desemnat după data de 4 aprilie, când vor fi deschide ofertele. Contractul va fi atribuit în funcţie de preţul cel mai scăzut, iar lucrările ar urma să dureze 21 de luni. Proiectul parcării din poiană este unul dintre proiectele majore cu fonduri europene care va prinde contur, pentru care contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2012, după o lungă perioadă de aşteptare. Pentru a se înscrie la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună şi o garanţie de participare care este de 450.170 lei, respectiv 225.085 lei pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Noua parcare va crea 434 de noi locuri în staţiune şi se va executa pe aproape 10.000 de metri pătraţi. Primăria Braşov a lansat prin Serviciul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) licitaţia pentru amenajarea parcării supraterane cu 434 de locuri, dar şi a terminalului de transport, din Poiana Mică, la jumătatea lunii februarie. Lucrarea, finanţată cu fonduri europene, a fost estimată la suma de 24,47 milioane de lei, iar constructorul va fi desemnat după data de 4 aprilie, când vor fi deschide ofertele. Contractul va fi atribuit în funcţie de preţul cel mai scăzut, iar lucrările ar urma să dureze 21 de luni. Proiectul parcării din poiană este unul dintre proiectele majore cu fonduri europene care va prinde contur, pentru care contractul de finanţare a fost semnat în decembrie 2012, după o lungă perioadă de aşteptare. Pentru a se înscrie la licitaţie, ofertanţii trebuie să depună şi o garanţie de participare care este de 450.170 lei, respectiv 225.085 lei pentru întreprinde

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 57 minute
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum o ora
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

Ciolacu, despre salariul minim european: Mecanismul trebuie să fie predictibil

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri de jurnalişti despre introducerea salariului minim european, premierul a spus că că de la 1 iulie va începe mecanismul de implementare. „Nu putem rămâne. E un pic cam empirică această formă în care e o negociere cu actorii sociali, c

Ciolacu, declaraţie bizară: "Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi"

Mediafax acum 22 minute
”Asta e, a venit bănăţeanul de Grindeanu să facă Autostradă în Moldova. Buzăul nu e în Moldova şi vă rog frumos să nu mă jigniţi", a răspuns Ciolacu într-o conferinţă de presă la întrebarea unui jurnalist legată de autostrada care va lega Moldova de

Arestări al Complexul Energetic Oltenia

Wall-Street.ro acum 4 ore
Liviu Cătălin Stănculescu, directorul Direcţiei Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), a fost reţinut de DNA pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că a primit mită 13.000 de euro de la un om de afaceri, pentru a urgenta plata uno

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum 13 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Familiei Natalia Intotero

News.ro acum o ora
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria că Ministerul Construcțiilor și Transportului din această țară va impune interdicția de deplasare pentru camioanel

Lucrările la stația de metrou Piața Unirii 2 se prelungesc

Wall-Street.ro acum 3 ore
Lucrările la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, accesul C, ieşirea spre Hanul lui Manuc, se vor prelungi până pe 10 mai, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultima perioadă, a anunţat Metrorex. Aceste lucrări presupun decopertarea suprafeţelo

Primul vaccin personalizat împotriva cancerului de piele a intrat în faza finală de teste

HotNews acum 13 minute
Primul vaccin personalizat din lume pe bază de ARN mesager împotriva melanomului, care are şi potenţialul de a stopa cancerul pulmonar, de vezică urinară şi renal, este testat în cadrul unui studiu clinic de faza a 3-a la nivel internaţional, inclus

Vremea

București
acum

15°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°