Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fundaţia Real Madrid a inaugurat Şcoala Socială de Fotbal Bucureşti

Publicat in Mediafax, marți 19 februarie 2013 ·

Fundaţia Real Madrid a inaugurat, marţi, o şcoală socială de fotbal în Bucureşti, care are ca scop integrarea socială prin sport a 80 de copii cu risc de abandon şcolar, cu vârste între 7 şi 15 ani, din două instituţii de învăţământ aflate într-o zonă defavorizată a Sectorului 3.

Şcoala Socială de Fotbal este constituită în România în parteneriat cu Fundaţia Dezvoltarea Popoarelor, Primăria Sectorului 3 şi Fundaţia Vodafone.

Cei 80 de copii beneficiază gratuit de două antrenamente săptămânal, sub îndrumarea a patru tehnicieni, pe terenul din cadrul Coplexului Sportiv Apollo. Supervizarea tehnică a proiectului este realizată de Renzo Rossi, fost antrenor la mai multe echipe din Liga I, care se implică voluntar în proiect.

"Fotbalul are o putere de atracţie foarte mare în rândul tinierilor şi de aceea este un instrument de integrare socială. Sportul şi valorile Real Madrid au fost până în prezent transmise unui număr de peste 40.000 de copii din toată lumea, iar proiectele trebuie extinse şi consolidate pentru a ajuta cât mai mulţi copii, tineri şi persoanele cele mai vulnerabile", a declarat directorul executiv al Fundaţiei Real Madrid, Julio Gonzales.

Fundaţia Real Madrid a deschis până în prezent peste 200 de şcoli de fotbal în 65 de ţări.

Contribuţia financiară a Primăriei Sectorului 3 în acest proiect este de 194.000 de lei, iar a Fundaţiei Vodafone de 20.000 de lei.

La inaugurarea Şcolii Sociale de Fotbal Bucureşti au participat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, directorul executiv al Fundaţiei Dezvoltarea Popoarelor, Călin Pop, reprezentantul Vodafone România, Georgiana Iliescu, directorul executiv al Fundaţiei Real Madrid, Julio Gonzalez, şi coordonatorul tehnic al proiectului, Renzo Rossi.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

1 mai - ziua Internaţională a Muncii. Ce semnificaţie are data şi de ce este zi liberă

Mediafax acum 19 minute
Data de 1 Mai a devenit cunoscută ca Ziua Internaţională a Muncii, sărbătorită în prezent în numeroase ţări, inclusiv în România. Totul a început în SUA, în 1886, după mai multe incidente violente, când muncitorii au cerut reducerea timpului de lucr

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 28 minute
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 8 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum o ora
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 10 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 12 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Ciolacu promite fără echivoc: „Banii pentru recalcularea PENSIILOR sunt prinși în buget”. Trei milioane de pensii vor fi mărite

Gandul acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări marți că Executivul are bani pentru majorarea pensiilor din septembrie. Palatul Victoria afirmă că, în ciuda informațiilor apărute în ultima perioadă, mărirea veniturilor pe baza noii legi a pensiilor este pr

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 12 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 11 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 9 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

mie.

9°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°