Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu

Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (111)

________________________________

“Să vă vorbesc de incompetenţi? Cu plăcere, că tot am suferit destul pentru serialul din “România Liberă” din 1982, numit chiar aşa - “Incompetenţa”. Păi, nu mi-a spus mie tovarăşa Suzana Gâdea că vrea să se pună la punct cu toate filmele, adică să le vadă, pe toate, dacă tot a fost numită la Cultură? Când am întrebat-o dacă e vorba, fireşte, de filmele făcute în lunile anterioare, în România, mi-a spus: “Nuuuu, vreau să văd toate filmele făcute până acum în lume, dar repede”. I-am spus: e greu, tovarăşa Suzana, că sunt aproape 100 de ani de cinematografie. S-au făcut milioane de filme. Bineînţeles că n-am convins-o. De fapt, aceasta e problema. Biata de ea nu e un suflet rău, dar n-are nici o legătură cu Cultura pe care o conduce. Ea mai are multe etape de parcurs, până o să reuşească primul acord între subiect şi predicat. Şi atunci, cum s-o conving eu că i-ar trebui foarte multe vieţi, ca să vadă câteva milioane de filme?”

A.P. e întrebat despre curajul pe care l-a avut, să înfrunte peste tot miliţia şi securitatea. Răspunsul e tranşant şi limpede: “Să ştiţi că mă doare în cot de ei şi de-acum încolo. Mie îmi e cel mai uşor să devin martir. De aceea, cum mă văd, ăştia parcă-l văd pe dracu’ şi nu mă lasă să vorbesc, să mă întâlnesc cu oamenii. Ei au conştiinţa acoperită de faptul că nu-i controlează nimeni, că sunt alfa şi omega. Ei manevrează informaţia unilaterală. Li s-au deteriorat simţurile realităţii, n-au nici o ruşine. Oriunde s-ar afla. Ei au fost şi sunt instanţa unică, fiindcă ei pot spune, fără ca noi să ştim şi spă avem dreptul la recurs: ăla e bun, ăla e rău şi de aceea numai dezastre fac. Nu cei care mă înjură, dintre scriitori, sunt de vină, ci climatul care îi acce