Brutari, croitori, cojocari, bărbieri sunt doar câţiva dintre negustorii Craiovei de altădată. Îi putem cunoaşte astăzi călătorind prin pagini de cărţi uitate pe rafturile bibliotecii.

Cititorul îndrăgostit de mirosul paginilor îngălbenite, alimentat de setea de cunoaştere a trecutului unui loc drag sufletului său, îi descoperă şi pe meşteşugarii şi neguţătorii Craiovei de ieri.

Le citeşte poveştile cu nesaţ şi gustă din parfumul unor vremuri de demult, încercând să descopere acea părticică din sufletul său care aparţine trecutului.

Primul popas este în anul 1786, la povarna de rachiu a „dumnealui stolnicul Brăiloiu“, care făcea rachiu din bucate stricate. Catagrafia din 1832 îi arată că erau pe atunci în Craiova 17 fabrici, dintre care 16 tăbăcării („tahanale dă piei“) şi una de testemeluri vremelnică.

Se mai aflau în oraş căldărarii, ateliere de caretaşi, o năsturărie care făcea nasturi din cositor şi lemn şi o povarnă de rachiu vremelnică. „În 1852 Hers şi Alter, tovarăşi, aveau o povarnă de spirt în Despărţirea de Galben. Făceau spirt din bucate scoţînd cîte 500 vedre lunar. Îl vindeau cu 16 lei vadra. Tot ei aveau în acelaşi timp şi o fabrică de bere. Făceau bere din orz, scoţînd cîte 350 vedre lunar. O vindeau cu 4 lei vadra“, se menţionează în lucrarea „Meşteşugari şi neguţători din trecutul Craiovei (1666-1865)“.

Îndeletnicirile oltenilor

Îl cunoaştem şi pe boierul Petre Apostol, care avea în Craiova o moară mare, „cu maşină care prin foc de lemne lucrează“. Scotea făină de lux, de calitatea a doua şi griş. Se pare că aceasta a fost cea dintâi moară cu aburi din ţară, spun documentele vremii.

Mai existau în Craiova şi zalhanale. „Turcii nu consumau multă untură, fiind opriţi de Coran. Găteau cu unt, seu şi cirviş. Judeţele Olteniei erau obligate să dea turcilor, între altele, o mare cantitate de seu şi cirv