Plenul Parlamentului a aprobat marţi bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), unde au fost înregistrate peste 1.000 de amendamente, transmite Agerpres. Aceste amendamente au fost respinse.
Votul asupra amendamentelor s-a desfăşurat pe parcursul a peste 5 ore şi a fost întrerupt de mai multe ori, pentru votarea bugetelor altor ministere şi instituţii publice.
Bugetul MDRAP pentru 2014 se cifrează la 4,53 miliarde lei şi este mai mare cu 44,95% comparativ cu bugetul revizuit pe 2013. Acesta a stârnit cele mai mari controverse pe parcursul dezbaterilor din comisiile parlamentare.
De asemenea, în cursul serii de marţi, Parlamentul a votat şi bugetul propriu al Ministerului Finanţelor Publice (MFP), de 3,04 miliarde lei, mai mare cu 14,80% faţă de 2013.
Bugetul MDRAP este una din sursele identificate de preşedintele Traian Băsescu ca fiind soluţia de unde pot fi luaţi bani care să compenseze o eventuală anulare a accizei pe carburanţi. Şeful statului se opune majorării accizei pe carburanţi, care a fost introdusă de Guvernul Victor Ponta. Această acciză ar scumpi benzina şi motorina cu 8%, circa 50 de bani şi ar aduce circa 2,28 miliarde de lei la bugetul de stat. Totuşi, şeful statului refuză să fie de acord cu această acciză şi afirmă că aceşti bani pot fi luaţi din altă parte. Mai precis, potrivit lui Băsescu, s-ar putea lua 1,5 miliarde de lei de la MDRAP şi 600 de milioane de lei de la serviciul datoriei externe pentru a compensa o eventuală anulare a creşterii accizei la benzină şi motorină.
VEZI SI:
Băsescu: Banii de la Dragnea sunt electorali, pentru primari. Unii aşa lucrează, dacă primesc fise în tonomat