Michael Haulică: Horia, ești unul dintre cei mai vechi editori de SF românesc (iată, ai devenit deja „vechi“). La revistele pe care le-ai condus (Ficțiuni, Galileo) sau în colecțiile de la RAO sau Dacia, ori la editurile în care ai fost implicat (Omnibooks, Millennium Press, Millennium Books) ți-au trecut prin mînă zeci (poate sute) de manuscrise și de numele tău se leagă debuturile editoriale ale unor autori care astăzi sînt nume cunoscute ale literaturii SF, fantasy, fantastică etc. de la noi, cum ar fi Liviu Radu, Ona Frantz, Ladislau Daradici, Ștefana Czeller, Bogdan-Tudor Bucheru etc. Ai văzut răspunsurile tinerilor scriitori de săptămîna trecută. Unii spun că e ușor să debutezi, alții că e greu. Ce crezi că face debutul ușor pentru unii și ce-l face greu pentru alții? Dincolo de calitatea textelor, evident.
Horia Nicola Ursu: În privința debutului există două părți implicate: autorul (care încă nu poate fi numit scriitor, și n-am să obosesc să repet asta: dacă ai scris o povestire sau un roman nu devii automat scriitor, mai e destul de muncit pînă să ajungi acolo) și editorul. Autorul trebuie, în primul și în primul rînd, să scrie, iar apoi să-și disemineze cu discernămînt scrierile. Da, absolut de acord cu publicarea online, dar nu oriunde! Absolut de acord cu încrederea în sine, dar asta nu trebuie să-i răpească autorului flexibilitatea: dacă un potențial editor pe care ai vrea să îl convingi îți face niște observații, spui sărumîna și le aplici. Dacă nu-ți convin observațiile, n-ai decît să îți cauți alt editor. Pe scurt: autorul nu trebuie să aibă comportament de autist nici în raport cu scrierile sale, nici cu editorul. E una dintre condițiile sine qua non. Dar nu singura.
Dacă e greu să debutezi la noi? Ca autor de proze publicate, trebuie să recunosc că aș spune mai degrabă nu. Prima poveste pe care am scris-o cu intenția publicării a