Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pro şi contra creşterii salariilor bugetarilor

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 10 martie 2012 ·

Economiştii s-au delimitat de politicieni în ceea ce priveşte recuperarea salarială, în 2012. Totul depinde de cum va merge economia. Sursa: CODRIN PRISECARU

Propunerea făcută, miercuri, de preşedintele Traian Băsescu referitoare la găsirea unei soluţii pentru ca bugetarii săşi recupereze salariile tăiate cu 25% în luna iule 2010 prinde tot mai mult contur. Totuşi, se poate observa că se conturează două tabere.

Pe de o parte, cea a politicienilor, dispuşi să înţeleagă nevoia de majorare a veniturilor, iar pe de altă parte, cea a economiştilor, care nu resping ideea în sine, însă nu o consideră oportună în această perioadă în care criza încă nu s-a încheiat.

"Cred că este o datorie să gândim şi să găsim soluţii pentru ca, undeva în jurul datei de 1 iunie, să reîntregim salariile bugetarilor", declara preşedintele Traian Băsescu. Opoziţia se arată deschisă să accepte măsura.

"Dacă actualul Guvern Ungureanu va veni în Parlament cu o modificare legislativă privind creşterea salariilor bugetarilor, pentru că este nevoie de modificarea mai multor legi pentru asta, sigur că o vom sprijini, pentru că dau înapoi ce le-a luat preşedintele Traian Băsescu", a declarat ieri liderul PSD, Victor Ponta.

Opoziţia economică

Mai mult, ieri, după o întâlnire între premierul Mihai Răzvan Ungureanu şi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, surse guvernamentale au afirmat că recuperarea salariilor bugetarilor va avea loc în acest an, însă nu se ştie încă procentul exact.

Economiştii susţin, însă, că acest pas este foarte riscant acum. Bogdan Drăgoi, ministrul de Finanţe, a declarat că are ca obiectiv majorarea veniturilor populaţiei, însă cu condiţia creşterii economice.

"Nu vrem să repetăm ce s-a întâmplat în 2008, când am crescut, în an electoral, cheltuielile cu salariile şi pensiile", a spus oficialul.

La rândul său, Ionuţ Dumitru, şeful Consili

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 26 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 30 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 29 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 31 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 16 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°