Philadelphia, care poate fi (re)vazut joia aceasta, ora 19.50, la Antena 1, era, la vremea realizarii sale (1993), un film care calca, prin subiectul abordat, o cale prea putin batuta. Homosexualitatea si SIDA, marginalizarea sociala ca rezultat al altei orientari sexuale decit hetero sau in urma infestarii cu virusul HIV erau departe de a fi printre temele preferate ale filmelor made in Hollywood. Filmul lui Jonathan Demme vine, insa, cu o poveste transanta, in care metaforele si ascunsul dupa degete nu isi gasesc locul: un avocat de succes din Philadelphia (Andrew Beckett) este concediat de corporatia pentru care lucreaza, in momentul in care devine evident faptul ca sufera de SIDA. Andrew considera nejustificata atit concedierea, cit si motivul invocat, astfel incit se decide sa dea in judecata firma. Singurul avocat care accepta sa il reprezinte este un fost adversar, Joe Miller, barbat de culoare, om cu familie si copii, homofob, dar cu un oarecare potential catre toleranta. Filmul urmareste progresiv evolutia procesului catre un final favorabil lui Andrew Beckett, echivalent cu recunoasterea lui de catre societate drept o persoana egala in drepturi cu semenii sai normali.

Scenariul de la Philadelphia i-a permis lui Demme sa ia in considerare problema stigmatizarii bolnavilor de SIDA la un dublu nivel: unul al relatiilor personale si celalalt al societatii in ansamblu. La prima vedere, cel dintii aspect – al reactiei celor apropiati fata de imbolnavirea unei persoane cu SIDA – pare trecut cu vederea in film. Familia, prietenii si partenerul, Miguel (Antonio Banderas), ii ofera lui Beckett sprijinu neconditionat, fiindu-i aproape de la inceput pina la lungul, agonicul sfirsit. Personajul lui Miller salveaza insa filmul de la nota de falsitate pe care ar fi putut-o capata daca s-ar fi insistat exclusiv pe solidarizarea apropiatilor lui Beckett in juru