Într-o cursă de 5.000 de metri începi să îţi numeri ultimii paşi abia pe ultimii 200 de metri. Este ca şi cum totul se opreşte în loc, iar tu eşti singurul care se mişcă. Sunetul

Într-o cursă de 5.000 de metri începi să îţi numeri ultimii paşi abia pe ultimii 200 de metri. Este ca şi cum totul se opreşte în loc, iar tu eşti singurul care se mişcă. Sunetul respiraţiei concurează cu cel al paşilor tăi şi nu mai vezi pe nimeni în jur. Este ca şi cum ai realiza o fotografie şi ai focaliza pe un singur obiect.

Iar acel obiect este linia de sosire. Mi-ar plăcea să pot spune că nu simţi niciun fel de durere, dar nu pot. Te dor muşchii, dar mintea ta se concentrează pe victorie. Atunci când cineva mă roagă să descriu sentimentele pe care le-am încercat în timpul unei curse îmi aduc aminte de Sidney, iar povestea mea se identifică în acea cursă.

Victoria de atunci a fost fantastică. Nu ştiu dacă am fost vreodată mai mândră că sunt atletă şi că reprezint România. Turul de onoare, cu acel steag pe umeri, a fost extraordinar. Şi, dintr-o dată, durerea ultimei sute de metri a dispărut. Alerg de la vârsta de 13 ani. Am, în sufletul meu, toate greutaţile prin care am trecut, de-a lungul vieţii. Iar dacă în viitor un singur copil va deveni campion, atunci voi şti că efortul meu a meritat.