Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Boc: Introducerea stemei pe drapel nu este o soluţie benefică, însemnele trebuie să rămână constante

Publicat in Mediafax, miercuri 5 iunie 2013 · ·

Fostul premier Emil Boc a criticat, miercuri, decizia Comisiei de revizuire a Constituţiei de a înscrie stema pe drapelul naţional, spunând că aceasta nu este o soluţie benefică şi că însemnele naţionale trebuie să rămână constante, "pentru a căpăta forţă, simbol şi pentru a fi recunoscute".

Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, cum comentează modificările aduse de Comisia de revizuire a Constituţiei privind înscrierea stemei pe drapelul naţional, Emil Boc a spus: "Nu cred că este o soluţie benefică în momentul de faţă".

"Nu cred că de fiecare dată când este de revizuit Constituţia trebuie să schimbăm stema, să modificăm ceva la drapel. Însemnele naţionale trebuie să rămână constante, tocmai pentru a căpăta forţă, simbol şi a fi recunoscute. Ceea ce a fost în 1990 a fost sănătos, a fost imboldul oamenilor şi al Revoluţiei române şi ar trebui să rămână aşa. Spiritul Revoluţiei să nu fie alterat de revizuirea Constituţiei", a spus Boc.

Potrivit acestuia, un stat cu atât este mai autoritar, recunoscut şi îşi păstrează valorile, cu cât nu le modifică în fiecare zi.

"Eu nu am văzut ca SUA sau Franţa să îşi schimbe drapelul. Faptul că îşi păstrează simbolurile naţionale nealterate, le dă forţă, recunoaştere şi prestigiu naţional. Cred că ar trebui păstrate simbolurile naţionale actuale, care sunt produsul Revoluţiei române şi ne reprezintă astăzi", a afirmat Emil Boc.

Comisia de revizuire a Constituţiei a adoptat, marţi, un amendament al deputatului PSD Gheorghe Emacu, prin care va fi menţionată în legea fundamentală înscrierea stemei României pe tricolor.

Potrivit amendamentului la articolul 12 alieantul 1 adoptat de către membrii Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, "drapelul României este tricolor, având pe fondul galben stema ţării; culorile sunt aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 55 minute
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 57 minute
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Reacția lui Gigi Becali, după ce FCSB a devenit campioana României: „Slavă Ție, Doamne”.

Adevarul acum 33 minute
După 9 ani de chin, în care au fost mai mereu pe locul 2, FCSB a reușit să câștige un campionat dominat clar de la început până la final. Roș-albaștrii și-au asigurat titlul cu 3 etape înaintea finalului sezonului, după 2-1 cu Farul.

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum o ora
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 5 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 42 minute
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Drone explozive şi rachete ghidate lansate de Hezbollah în nordul Israelului. „Un atac complex”

Ziare.com acum 2 ore
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat sâmbătă, 27 aprilie, două poziţii militare în nordul Israelului, "în ripostă la atacurile inamicului" împotriva "locuinţelor civile" din sudul Libanului. Atacurile au provocat moartea a t

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 11 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°