Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barack Obama: „Yes, we can!“

Publicat in Observator Cultural, joi 5 februarie 2009 ·

Pe 10 februarie 2007, Barack Obama anunţa la Springfield că îşi depune candidatura la preşedinţia Statelor Unite. Au trecut de atunci doi ani, timp în care s-au petrecut multe prin lume, mai mult rele decît bune. Cum, necum, viaţa merge înainte oricum. Sîntem în 2009. Barack Obama este noul preşedinte al Statelor Unite şi s-a instalat recent la Casa Albă din Washington DC. Deja au fost semnate primele decizii. Stîngaciul copil al unui kenyan şi al unei albe fără prejudecăţi rasiale a păşit cu dreptul alături de noua sa echipă democrată, după marele spectacol oferit lumii întregi. Milioane de americani au ţinut să fie prezenţi la suita de manifestări şi de ceremonii ce însoţesc acest moment extrem de important al naţiunii americane. Criza l-a ajutat pe noul preşedinte să cîştige Miliarde de oameni de pe întregul mapamond au urmărit cu sufletul la gură – sau mai puţin participativ – imensul show colorat şi înviorat de ceremoniile din 20 ianuarie 2009. Cînd inegalabila voce, însoţită de o imensă fundă violetă, a Arethei Franklin a omagiat intrarea în istorie a lui Barack Obama. Cînd întreaga clasă politică americană, democraţi şi republicani, foştii preşedinţi Carter, Ford, Bush, tatăl lui W., plus soţul lui Hillary, simpatizatul şi astăzi Bill Clinton, dar şi alte vedete ale Congresului Statelor Unite, precum Nancy Pellosi sau Ted Kennedy şi-au marcat prezenţa şi au fost „united we stand“ la momentul transferului de putere în mîinile şi în mintea unui afroamerican. Un moment unic în viaţa Americii. Cînd democraţii şi-au sărbătorit victoria, iar republicanii au fost alături de democraţi, de democraţii care propuseseră votanţilor să aleagă între o femeie şi un politician de culoare. Nu se mai pomenise aşa ceva într-o Americă a bărbaţilor şi a albilor. Dar roata se învîrte: ce a fost ieri nu mai este astăzi. Simplu: a învins, după o campanie palpitantă, nu lipsită

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 50 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°