Nu are nimeni de cistigat daca voci din Vechea Europa se trezesc acum sa afirme ca Estul nu era pregatit de aderare, ca procesul s-a derulat prea repede. Inaintea unui Consiliu European de criza, vom avea parte de o noutate: un „Consiliu al Estului", evident, tot unul de criza. Nu e doar o tentativa de a impiedica Zona Euro sa emita euroobligatiuni garantate in comun de mai multe state membre, ceea ce ar da o mina de ajutor unor „codasi" precum Grecia, Portugalia sau Irlanda, inasprind implicit termenii de indatorare ai Estului. E mai mult decit o reactie la protectionismul planului Sarkozy de sprijinire a producatorilor francezi de automobile, care ar discrimina producatorii est-europeni adunati sub flamura marcilor franceze. E o incercare, de data aceasta mai putin discreta, de a cere Occidentului sa nu uite de principiile solidaritatii si coeziunii, in vremuri de criza. Din fericire, s-ar putea ca aceste proiecte sa esueze - din cauza diviziunilor din interiorul Vechii Europe, a interventiei Comisiei si asa mai departe. Din nefericire, o fuga a banilor din economiile postcomuniste, imature si fragile, ar putea avea loc oricum, chiar fara politici de tipul „saraceste-ti vecinul" puse in aplicare in Vest. Subiectul va fi discutat in mod cert la Consiliul European (oficial) de la Bruxelles, presedintia ceha a Uniunii Europene fiind cit se poate de categorica. Nu va putea ocupa primul loc pe agenda si probabil ca referirile la el vor fi drapate, in bunul stil comunitar, in formulari vagi si reconfortante. In definitiv, mizele mari sint asociate clubului UE-15, iar scepticismul din ultimele luni este alimentat nu atit de fractura Est-Vest, cit de lipsa de coordonare intre marile puteri economice ale continentului. Si nu exista nici macar speranta ca o coordonare mai rapida si mai eficienta ar duce la rezultate substantiale, in afara de absolut necesara restabilire a in