"Acum, cand ne-am pierdut toate iluziile si cand ne tavalim intr-o trista realitate..." - iata o descriere a "situatiunii" care, desi dateaza de pe la pasopt, se potriveste perfect atmosferei din prima jumatate a deceniului trecut, cand au fost luate majoritatea interviurilor din cartea lui Al. Cistelecan*.
De altfel, constatarea lui Negruzzi revine in gura lui Mircea Zaciu, unul dintre cei mai interesanti convorbitori din volum. Dar nu asta importa acum; fapt este ca si ceilalti 14 protagonisti ai cartii (Ion Negoitescu, Virgil Ierunca, Monica Lovinescu, Mircea Martin, Mircea Iorgulescu, Dan Culcer, Adrian Marino, Lucian Raicu, Gheorghe Grigurcu, Pavel Chihaia, Virgil Nemoianu, H.-R. Patapievici, Gabriel Dimisianu) ar fi putut la fel de bine sa-l citeze pe batranul revolutionar moldovean.
Iata aici un paradox al celor 15 dialoguri critice: intrebarile lui Al. Cistelecan se rotesc in jurul unor teme comune (reevaluarea literaturii din timpul comunismului, raportul dintre etic si estetic, solutii de redresare a culturii noastre, experienta exilului, sansele literaturii romane etc.), intentia autorului fiind ca, insistand asupra problemelor "arzatoare", sa obtina un evantai cat mai larg de raspunsuri viabile. Din pacate, a iesit exact pe dos. Si asta nu din vina intervievatorului; dar nici a celor chestionati. Ci pur si simplu pentru ca scepticismul general al epocii (instalat la doar cateva luni dupa euforia din decembrie '89) nu lasa loc decat unui discurs resemnat. Exista, ce-i drept, si cateva proiecte utopice (unirea Basarabiei cu Romania, bunaoara). Dar sentimentul dominant al vremii nu este exaltarea, si nici macar indignarea, ci mai degraba constiinta unui scenariu istoric pervers si implacabil.
Cat de adanca era deceptia din randurile intelectualilor romani inca din primii ani postdecembristi, o putem vedea doar comparand raspunsuri
