Rusia a interpretat decizia României de a declara persona non grata un diplomat rus acreditat la Bucureşti drept un gest neprietenesc şi avertizează cu noi măsuri de răspuns, după ce Gabriel Grecu, secretar I al Ambasadei României la Moscova a fost acuzat de spionaj şi expulzat.
Reprezentanţi ai Ambasadei României la Moscova au fost invitaţi, ieri, la Ministerul rus de Externe pentru a le transmite acest protest, informează Interfax.
Diplomaţia rusă susţine că, spre deosebire de Grecu, care a fost prins în flagrant în timp ce avea materiale şi componente ale unui echipament de spionaj, ceea ce a expus deplin activităţile sale ilegale, diplomatul rus nu se face vinovat de niciun act ce ar putea duce la o asemenea decizie.
„A lega cele două chestiuni înseamnă a otrăvi deliberat atmosfera relaţiilor ruso-române. Am avertizat Bucureştiul în privinţa unor asemenea acţiuni, dar se pare că raţiunea nu a prevalat", se arată în comunicatul postat pe site-ul MAE rus.
„Partea rusă respinge categoric o astfel de abordare distructivă. Este complet contrar intereselor dezvoltării constante a unui parteneriat între ţările noastre, la care am chemat întotdeauna partea română. În această privinţă, ne exprimăm împotrivirea fermă faţă de acţiunile părţii române, asupra căreia cade întreaga responsabilitate pentru posibilele consecinţe. Ne rezervăm dreptul la măsuri de răspuns", se mai arată în document.
Diplomatul român a ajuns acasă
Între timp, diplomatul român Gabriel Grecu, expulzat din Rusia sub acuzaţia de spionaj a ajuns, ieri, în ţară, iar diplomatul rus declarat persona non grata de autorităţile române, Anatoli Akopov, secretar I în cadrul Ambasadei Rusiei la Bucureşti, se pregătea să părăsească România. Site-ul lenta.ru scrie că Grecu era interesat de dislocarea militarilor ruşi în Transnistria.