Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meniul "MINUNE": Ce alimente trebuie să conţină cea mai sănătoasă masă cu putinţă

Publicat in Romania Libera, marți 19 iunie 2012 ·

Oamenii de ştiinţă britanici au realizat cel mai sănătos meniu cu putinţă. Pentru obţinerea lui a fost nevoie de ani de zile în care cercetătorii de la Leatherhead Food Research, o organizaţie britanică independentă, au analizat 4.000 de reclame folosite de producători şi supermarket-uri pentru a-i tenta pe consumatori, scrie Mediafax.

Cei care se gândesc că este plictisitor să alegi în fiecare zi mâncarea sănătoasă trebuie să-şi schimbe părerea. Meniul "minune" include o serie de alimente sănătoase, repartizate în cele trei mese principale, dar şi o mulţime de snacks-uri ce pot fi consumate pe parcursul zilei. El promite să fie nu doar sănătos, ci şi apetisant, scrie Daily Mail.

"Am vrut să arătăm că mâncarea sănătoasă nu trebuie să fie plictisitoare. Am efectuat zeci de teste în fiecare an, în ceea ce priveşte gustul produselor alimentare, şi am ajuns la o singură concluzie: indiferent cât de sănătos este un aliment, dacă nu e şi gustos, atunci nu se vinde", a declarat dr. Paul Berryman, şeful organizaţiei Leatherhead.

Meniul începe cu o terină de somon proaspăt şi afumat, care conţine Omega 3 şi DHA (acid docosahexaenoic), benefic pentru artere, inimă şi creier. Terina trebuie consumată alături de o salată cu un dressing din ulei de măsline extravirgin, care este bun pentru menţinerea unui nivel normal al colesterolului.

O farfurie cu pui, linte şi legume reprezintă o masă hrănitoare şi sănătoasă, care corespunde cerinţelor a 80 dintre testele analizate de cercetătorii de la Leatherhead Food Research. Proteinele din acest fel de mâncare contribuie la o creştere a masei musculare, iar acidul pantotenic conţinut de linte reduce oboseala şi îmbunătăţeşte performanţa mentală.

La desert, un iaurt amestecat cu nuci şi sos de caramel fără zahăr este considerat perfect pentru digestie, dentiţie şi pentru controlul glucozei din sânge.

Pre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum o ora
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 29 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°