Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profesorul de exorcizare

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 martie 2009 ·

LECŢII. Pastorul Robin Swope a pus la punct, pentru începători, un ritual de alungare a demonilor şi a spiritelor malefice din locuinţe.

Sunt din ce în ce mai mulţi oameni care vor să afle cum anume ar putea scăpa, de unii singuri, de entităţile rele care s-au aciuat prin casele lor, spirite malefice şi demonice care îi mai şi bântuie şi le fac nopţi albe. Unul dintre răspunsurile la problemele lor este şi „Ritualul de Binecuvântare şi de Sfinţire”, pus la punct de un pastor american pe nume Robin Swope, de 46 de ani, din Erie, Pennsylvania.

Omul în sutană propune o ceremonie creştinească pe care şi un novice o poate susţine. Este nevoie doar de credinţă în Dumnezeu, Apă Sfinţită de la biserică, o Biblie, câteva rugăciuni speciale, tămâie şi o tămâierniţă. Pastorul îi atenţionează însă pe amatori că există şi excepţii. Chiar dacă slujba este făcută ca la carte, entitatea demonică ar putea fi una puternică, caz în care problema trebuie pasată neapărat preoţilor.

Colegi întru exorcizare

Pentru „Ritualul de Binecuvântare şi de Sfinţire” este nevoie şi de trei colegi (sau colege, în funcţie de tăria fiecăruia) întru rugăciune. Aceştia trebuie să fie neapărat botezaţi în religii creştine, care cunosc rugăciuni şi pe care le pot rosti la faţa locului (cel mai indicat) sau de la ei de acasă.

„Este foarte important ca persoana care efectuează ritualul să nu fie singură, ci să aibă cel puţin un coleg de rugăciune la faţa locului, de religie creştină, din cauză că situaţia poate degenera”, spune preotul Swope. Înainte de citirea psaltirilor din Efeseni 6:10-17, rugăciuni foarte importante într-o exorcizare, este necesar să se intre în fiecare cameră cu tămâierniţa fumegândă şi cu Apa Sfinţită. În timp ce fumul de tămâie se împrăştie prin cameră, trebuie citită următoare rugăciune: „Sfinţim această cameră în numel

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum 59 minute
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum 46 minute
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum o ora
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum o ora
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 5 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 5 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 6 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Horoscop 29 aprilie 2024. Zodia care are nevoie de odihnă

Cancan acum 53 minute
Horoscopul zilei de luni, 29 aprilie 2024. Ce prevăd astrele pentru fiecare zodie în parte? Nu uita să te odihnești suficient pentru a preveni problemele legate de circulație. Somnul ajută la recuperare, iar în ultima perioadă chiar ai muncit mult.

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum 59 minute
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°