Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima poruncă a lui Allah

Publicat in Romania Literara, joi 21 decembrie 2006 ·

Pe umerii Gretei Tartler atîrnă fatalitatea de a fi tradus Parfumul lui Süskind. Impresia pe care varianta românească a făcut-o asupra noastră i-a răpit posibilitatea ca, în mintea noastră, numele ei să mai poată fi pus în legătură cu o altă tălmăcire. E cazul straniu în care succesul unei traduceri îşi transformă autoarea în prizoniera unei reuşite. E situaţia neobişnuită în care meritul atrage izolarea, iar nimbul reputaţiei îşi împinge purtătoarea în rîndul stigmatizaţilor. Căci la oricîte traduceri s-ar mai încumeta Grete Tartler şi oricît de strălucitor ar fi chipul pe care li-l va da în limba română, memoria noastră o va fixa constrîngător în dreptul titlului unei singure cărţi. Iar asocierea imediată a unui titlu de carte cu numele ei îi dă o identitate culturală de care nu mai poate scăpa. O identitate apăsînd ca un stigmat prestigios şi ca o fatalitate frumoasă. Şi chiar dacă nimeni nu-i va interzice vreodată să traducă în continuare, restricţia aceasta, una pornită dintr-o zgîrcenie a amintirii noastre selective, planează deja asupra ei.

Nu mi-am putut explica niciodată de ce unii oameni sînt poligloţi, în vreme ce alţii nu pot îngăima decît cel mult în propria limbă. Îmi amintesc cum, cerîndu-i Gretei Tartler să-mi explice secretul poligloţiei sale, răspunsul ei a fost: ,E vorba de un simţ muzical al limbii, cine îl are învaţă cu uşurinţă multe limbi, aşa cum un muzician se bizuie pe o ureche muzicală cu care simte spontan melodiile înainte să le vadă scrise sub forma unei partituri." Cum nu-mi rămîne decît să-i dau dreptate, mă întreb totuşi cum Dumnezeu poate încăpea în mintea aceluiaşi om araba şi limba daneză, ca să nu mai pomenesc de ,banalele" limbi de circulaţie internaţională sau de ,accesibilele" limbi ale culturii clasice. Trebuie totuşi să mai fie ceva la mijloc, pe lîngă indubitabilul simţ muzical, poate o achiziţie filogeneti

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adriean Videanu şi Ioan Niculae, achitaţi definitiv în Dosarul Romgaz

News.ro acum 49 minute
Omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu au fost achitaţi definitiv miercuri, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în Dosarul Romgaz.

Peter Szijjarto este la Minsk. Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarus pentru construirea unui reactor nuclear

News.ro acum o ora
Guvernul Ungariei a semnat un acord cu Belarusul, ţară aliată cu Rusia şi supusă sancţiunilor europene, pentru a contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Ungaria, a anunţat miercuri ministrul ungar de externe Peter Szijjarto, a

Cerşetor din judeţul Sibiu, cercetat pentru dare de mită / A vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu-l amenda / Le-a cerut agenţilor să-l ducă acasă cu autospeciala de Poliţie

News.ro acum 49 minute
Un bărbat de 72 de ani din judeţul Sibiu este cercetat pentru dare de mită, după ce a vrut să dea unui poliţist 100 de euro pentru a nu fi amendat pentru cerşetorie. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au dispus, miercuri, reţinerea

Israelul afirmă că mai are nevoie de cel puțin 7 luni pentru a încheia războiul din Fâșia Gaza

HotNews acum o ora
Războiul dus de Israel în Fâşia Gaza pentru lichidarea grupării islamiste Hamas şi care a provocat până în prezent peste 36.000 de morţi în rândul palestinienilor va dura cel puţin până anul viitor, a declarat consilierul israelian pentru securitate

Polonia acceptă ca Ucraina să atace teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează: ”Nu există restricții asupra armelor pe care le-am trimis”

G4Media acum o ora
Vice-ministrul polonez al apărării, Cezary Tomczyk, a confirmat miercuri că Ucraina este liberă să folosească cum doreşte împotriva teritoriului rus armele pe care i le oferă Polonia şi le-a cerut celorlalte state ce furnizează ajutor militar Kievul

Ministrul Agriculturii: Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic va fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri

HotNews acum o ora
Delistarea unui produs românesc cu preţ mai mic decât cel achiziţionat ulterior de către retailer din import ar putea fi sancţionată cu 5% din cifra de afaceri, potrivit unui proiect de act normativ la care se lucrează în Ministerul Agriculturii, a

ANM: Cod galben de ploi torențiale și vijelii. 25 de județe sunt vizate

Wall-Street.ro acum 6 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de ploi consistente, descărcări electrice şi vijelii, valabilă până în seara zilei de 30 mai, în 25 de judeţe, precum şi o informare de instabilitate atmosferică în cea ma

Percheziții la Parlamentul European, în Bruxelles și Strasbourg, într-o investigație privind ingerințe ale RUSIEI

Gandul acum o ora
Autoritățile din Belgia și Franța au efectuat, miercuri, percheziții în sediile din Bruxelles și Strasbourg ale Parlamentului European, în cadrul investigației privind o presupusă campanie de influențare a opiniilor efectuată de Rusia, după un caz s

Comisia Europeană renunţă la procedura judiciară împotriva Poloniei privind statul de drept

G4Media acum 2 ore
Comisia Europeană a renunţat oficial miercuri la procedura judiciară împotriva Poloniei, ţară acuzată de nerespectarea statului de drept, transmite dpa, transmite Agerpres. Ca urmare a procedurii, Polonia se confrunta, în principiu, cu posibilitatea

Doi angajaţi ai unei firme care se ocupă cu pariuri sportive, suspectaţi că au modificat manual cotele unor pariuri pentru a câştiga. Prejudiciul estimat în dosar este de 750.000 de lei

News.ro acum o ora
Doi angajaţi în funcţia de referenţi statisticieni de specialitate în cadrul unei firme care are ca obiect de activitate pariurile sportive sunt cercetaţi pentru fraudă informatică în formă continuată, fiind suspectaţi că au modificat manual cotele

Vremea

București
acum

18°
mie.

12°/23°
joi

14°/24°
vin.

16°/30°
sâm.

19°/31°
Iasi
acum

23°
mie.

14°/23°
joi

12°/22°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/30°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

14°/21°
vin.

17°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

11°/19°
joi

12°/19°
vin.

12°/24°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/27°