Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 150 de salvatori de vieți din Balcani își vor testa abilitățile în munții din Bihor

Publicat in Adevarul, marți 13 iulie 2010 ·

În acest weekend în Bihor, la Padiș, va avea loc un eveniment fără precedent ca amploare în România - tabăra internaţională de speologie „BalkanCamp 2010". Peste 150 de salvatori speologi, salvatori montani, specialişti de la ISU, medici şi paramedici vor trebui să ducă la bun sfârşit o acţiune care implică evacuarea mai multor victime.

„Sâmbătă, 17 iulie, între orele 08 și 18, se va derula un exerciţiu internaţional de salvare din mediul carstic care, prin amploare şi complexitate, va depăşi orice acţiune similară realizată vreodată în România", anunță Adi Marin, vicepreședinte la Serviciul Județean Salvamont-Salvaspeo Bihor. „Desfăşurarea de forţe va fi impresionantă, pe măsura „decorului" extrem de generos oferit de complexul carstic Cetăţile Ponorului", preconizează Adi Marin. Circa 50 dintre cei 150 de participanți sunt din țări precum Ungaria, Bulgaria, Slovenia, Serbia, Polonia şi Turcia.

Test

Exerciţiul are o componentă subterană şi una de suprafaţă, ambele la fel de complexe şi dificile. Peştera adăposteşte o salbă de 14 lacuri subterane, cele două intrări ale sale fiind situate pe fundul a două dintre cele trei doline care alcătuiesc complexul carstic. După depăşirea obstacolelor subterane, salvatorii vor fi puşi la încercare de verticalele de 150-200 metri ai pereților dolinelor.

Se poate întâmpla oricând

„Pe fondul notorietăţii de care se bucură Cetăţile Ponorului în rândul turiştilor care vizitează Padişul, un accident turistic cu un scenariu asemănător celui al exerciţiului nu este imposibil", crede Adi Marin. Anual patrula SJ Salvamont-Salvaspeo Bihor, care asigură permanenţa în Padiş pe durata verii, are între trei și patru intervenţii la Cetăţile Ponorului. Ţinând cont că drumul judeţean Pietroasa-Padiş este în curs de realizare, este de aşteptat ca afluxul turistic la acest obiectiv să crească substanţial, fapt ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 55 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 39 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 57 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 41 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°