Al doilea razboi mondial nu a adus doar un soc politic lumii vechi, ci si o schimbare sociala. Speriati de "fantoma" comunismului, politicienii occidentali au intocmit programe electorale bazate pe reforme sociale, care incercau sa-i convinga pe oameni ca participa la guvernarea tarii. In Romania insa, mesajul PNT nu s-a modificat.

Doctrina taranista, o alternativa postbelica? Ascensiunea Partidului Comunist pe scena politica romaneasca dupa 23 august 1944 a introdus un nou discurs politic, cu valente sociale. Pentru prima data, oamenilor obisnuiti li se spunea ca vor fi conducatorii reali ai tarii, scapand de "exploatarea burgheza". Nu doar in Europa ocupata de trupele sovietice se intampla acest fenomen. Popularitatea partidelor comuniste a "explodat" si in tarile occidentale unde Armata Rosie nu intrase, determinand "partidele traditionale" sa-si "socializeze" discursul.

DOCTRINA. Politicienii national-taranisti nu au sesizat insa aceasta schimbare. Indata ce a devenit evidenta intentia sovieticilor de a instala PCR la putere, liderii PNT au promovat discursul politic anticomunist, pastrand neatinsa problema propriei doctrine politice. In adunarile publice se faceau referiri la vechea teorie a taranismului, fara modificari "la zi". Insa aceasta doctrina esuase lamentabil in perioada interbelica, atunci cand statul a functionat exclusiv dupa principiile liberale.

Principalul teoretician al taranismului a fost Virgil Madgearu, membru fondator al Partidului Taranesc, care a facut echipa inca din 1919 cu Ion Mihalache. Madgearu fusese in epoca un reputat economist, punandu-si cunostintele in slujba partidului. Teoria taranismului aparea ca fondata pe baza poporanismului promovat de Constantin Stere (de asemenea, membru PNT).

Madgearu si-a prezentat doctrina ca o alternativa la situatia din Rusia, unde o "revolutie proletara" preluase fraiele un