Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL a depus moţiunea - Companiile de stat sub guvernarea USL: management privat sau cumetrie de partid?

Publicat in Info Est, marți 23 aprilie 2013 ·

Actualul Parlament are dificila misiune de a contribui decisiv la modificarea Constituţiei, o măsură necesară după evenimentele din ultimii ani şi în contextul politic fundamental modificat faţă de ultima revizuire, cea din 2003. Consider că întreaga clasă politică are datoria de a reglementa constituţional câteva aspecte dăunătoare bunei funcţionări a democraţiei parlamentare, care au atras antipatia românilor de-a lungul timpului faţă de clasa politică în ansamblul ei.

În primul rând, cred că fenomenul migraţiei politice trebuie eradicat, dacă ne dorim cu adevărat însănătoşirea clasei politice româneşti. Interzicerea parlamentarilor şi a altor demnitari aleşi de a trece la o altă formaţiune politică în timpul mandatului trebuie introdusă în Constituţie, după modelul primarilor, fapt pe care-l voi solicita împreună cu colegii din PP-DD.

Este incorect şi imoral ca un parlamentar să fie votat de susţinătorii unui anumit partid politic, iar apoi, după ce s-a văzut în Parlament, să întoarcă spatele şi să plece la altă formaţiune, de obicei de la guvernare, şi evident doar din raţiunea de a fi la putere. În opinia mea şi a PP-DD, migraţia politică duce la înşelarea electoratului, care îţi dă votul pentru a reprezenta un curent sau altul, iar apoi, după ce alesul pleacă la alt partid, oamenii rămân, pe bună dreptate, cu sentimentul de aversiune faţă de întreaga viaţă politică. Susţin cu tărie că noua Constituţie trebuie să interzică fundamental mutările dintr-un partid în altul şi voi milita pentru această idee.

O altă modificare necesară şi susţinută de parlamentarii PP-DD este limitarea la două mandate a funcţiilor alese, precum şi reducerea la jumătate a numărului de semnături pentru iniţierea unui proiect legislativ. Este imperativ să reducem de la 100.000 la 50.000 numărul minim de cetăţeni care doresc să iniţieze şi sa semneze o i

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 3 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 4 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 4 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 6 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 3 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Accident grav cu 8 persoane implicate, pe DN 22 în Tulcea. Doi copii transportați de urgență la spital

Ziare.com acum 7 ore
Grav accident rutier produs vineri, 17 mai, pe DN 22, în judeţul Tulcea. Opt persoane și două vehicule au fost implicate în coliziune. Doi copii – de 2 şi 4 ani - şi părinţii acestora au fost transportaţi la spital. Centrul Infotrafic din Inspectora

Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată

Mediafax acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat legea privind recrutarea condamnaţilor în armată. Actul normativ a fost semnat vineri şi va permite creşterea bazei de recrutare pentru armată. Tot vineri, Zelenski a semnat legea prin care creşte a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°