Cea mai noua veste despre serial spune ca pacea conjugala, niciodata tulburata pina acum, dintre D. si G. este pe cale sa se sfirseasca: un profesor de colegiu reuseste sa devieze atentia Dharmei de la Greg inspre el. Episoadele in care acest lucru se intimpla, promit sa fie interesante. O data, deoarece profesorul este jucat de nimeni altcineva decit Kevin Sorbo, care, atunci cind „herculeianismul“ lui Hercule ii permitea, dadea semne ca ar avea dispozitie si talent pentru roluri de comedie. A doua oara, deoarece acel ceva care facea serialul sa se lege, adica si-ul dintre Dharma si Greg tinde sa se evapore (e drept, temporar, dupa cum asigura producatorii). In episoadele care sint, deocamdata, difuzate la noi de PRO TV, si-ul insa functioneaza la fel de impecabil ca la inceput drept liant intre protagonisti. Blonda, boema si voluntara Dharma il iubeste, fara nici o umbra de indoiala, pe brunetul, potolitul si avocatul Greg, iar banala lege a magnetismului conform careia contrariile se atrag mai reuseste sa furnizeze intrigi amuzante.
Ideea de a face familiile celor doi eroi la fel de opuse in deprinderi si infatisare precum odraslele, dar mai putin atinse de efectele conciliatoare ale magnetismului este una simpla, insa benefica pentru bunul mers al comediei. Intre parintii bogati, stilati, rationali, bine imbracati ai lui Greg si cei ai Dharmei, fosti si actuali hippies, spiritisti, cel mai adesea purtind blugi si tricouri largi, impacarea este la fel de ridicola precum conflictele deschise. Sub deghizamentul bunelor intentii reciproce, situatiile comice dau buzna ca ciupercile dupa ploaie: Kitty, mama lui Greg cere cu imprumut hainele parintilor Dharmei pentru a merge la bal mascat; cina de Thanksgiving la care participa cele doua familii se soldeaza cu o paruiala de pomina. Si tot asa.
Contradictiile sint exploatate cu efect chiar si cind vine