Necunoscutele s-au inmultit pe piata noastra imobiliara. Studii si analize credibile, facute pe baza unor date venite din surse interne, nu exista. Declaratiile unor actori ai pietei - investitori, dezvoltatori, antreprenori, speculanti - au o incarcatura puternica de subiectivism si prin urmare nu pot fi luate in seama. De altfel, cele mai multe declaratii - privind numarul tranzactiilor si preturile aflate la baza lor - sunt facute nu atat pentru a informa, cat pentru a deruta. Nimeni insa nu s-a incumetat, pana acum, sa afirme public cum se va misca piata pana la sfarsitul acestui an si in anul viitor. Incertitudinea e starea dominanta in momentul de fata.
O singura certitudine pare de neclintit: moneda de schimb. Vanzatorii prefera in continuare plata in euro. Prea putini primesc lei. Iata un motiv ce-i determina pe cumparatori sa umfle creditul in valuta. Caci lor li se cere valuta si se imprumuta in valuta. Si iata cum pe piata noastra valutara, bogata in "particularitati" de tot felul, vedem inca o "particularitate" ce le pune capac celorlalte: incalcarea uneia dintre legile de baza ale circulatiei banilor.
Sa explic. Piata imobiliara a lansat platile in dolari. Casele, terenurile se tranzactionau in moneda tare din anii '90 si de la inceputul anilor 2000: dolarul. Leul, moneda mai slaba, nu era acceptat la plata. Din 2003, cand Banca Nationala a trecut la referinta euro, a schimbat macazul si piata imobiliara: a trecut de pe dolari pe euro. Recurgand si la o smecherie: desi euro era mai scump decat dolarul... a schimbat etichetele in moneda unica europeana din cea americana fara sa modifice vreo cifra. A fost prima mare scumpire a imobilelor.
Firesc ar fi fost ca leul (moneda mai slaba) sa alunge euro (moneda mai tare) de pe piata. Cum s-a intamplat in intreaga istorie a banilor.
In secolul al XIX-lea, bunaoara, febra aurului trecu
